|
|
|
|
|
antonela
Moderator
 Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Este timid
Copilul dumneavoastra nu este in largul lui in societate. Se arata fricos sau jenat. Aceasta timiditate nu este totusi o fatalitate.
Explicatii si sfaturi.
Anumiti copii au un talent innascut pentru a comunica. Altii raman retrasi, nu indraznesc sa vorbeasca in public: sunt timizi. Daca al dumneavoastra face parte de aceasta categorie, rabdare, puteti sa-l ajutati sa castige mai multa siguranta.
Cum sa va dati seama?
Se ascunde in spatele picioarelor dumneavoastra imediat cand cineva ii vorbeste sau da dovada de un mutism selectiv (vorbeste doar cu membrii familiei sau cu persoanele pe care le cunoaste), refuza sa se uite in ochii vecinei? Este un timid adevarat si sufera fara indoiala din cauza acestei timiditati. Un copil timid din doi va ramane un adult inchis in el.
Doua etape sunt importante: cea a scolii si cea a adolescentei, timpul in care nu va indrazni sa ridice mana, se va teme sa se duca sa cumpere paine, va tremura numai cu gandul ca trebuie sa dea invitatiile prietenilor lui de la scoala pentru petrecerea lui... Exista mai multe grade de timiditate, dar aflati ca un mare timid este un copil nefericit care sufera de lipsa de incredere in sine si care deseori este incapabil sa lege o prietenie adevarata.
De unde vine aceasta timiditatea?
Angoasa despartirii. Este principala cauza a timiditatii precoce, care incepe pe la varsta de 2-3 ani. Preocupat de a pastra dragostea familiei sale, si in particular a dumneavoastra, mama lui, copilul dumneavoastra nu este capabil sa lege o relatie cu ceilalti. Aceasta frica de despartire, toti copiii o cunosc, dar la nivele diferite. Cu cat este mai puternica, cu atat micutul care o traieste este mai timid.
Vorbe care ii subrezesc increderea in el. Daca micutul dumneavoastra, cand spune buna ziua cu o voce inceata, aude ca replica: „Oh, esti timid baiatule. Ti-ai pierdut limba?” Se va gandi ca nu este ca ceilalti, ca vocea lui este prea subtire. Toate aceste priviri exigente il apasa si se inchide in el.
O presiune parentala prea puternica. Timiditatea poate fi intarita din cauza angoasei de parinti prea insistenti. „De ce stai tot timpul in picioarele mele? Du-te sa te joci cu ceilalti!” Impingand copilul sa se duca spre ceilalti, parintii risca sa obtina exact efectul invers si sa dezvolte teama lui.
Cum sa-l ajutati?
Incitati-l sa-i observe pe ceilalti inainte sa se duca spre ei. Cel mai important, in primul rand, este de a stimula curiozitatea lui. Fara sa insistati. Un exemplu: sunteti pe plaja. In fata voastra, copiii mici se joaca.
Procedati prin etape, usor: „Ce fac? Un castel de nisip sau un baraj?” Dupa care, sugerati-i sa se aproprie: „Poate ai putea sa te duci sa vezi ce fac si sa participi si tu la constructia acestui castel?” Fara sa-l bruscati, veti reusi sa-l linistiti pentru a nu-i mai fi teama de ceilalti si astfel veti evacua nelinistea lui de a fi judecat si masurat de ceilalti copii.
Integrati-l intr-un grup. Pentru a genera situatii de impartire, puteti inscrie copilul dumneavoatra la niste activitati colective. Expresia corporala il va ajuta sa-si depaseasca frica.
Activitatile manuale (desen, pictura,...) ii vor permite sa exerseze motricitatea si sa exteriorizeze prin imagine sau prin modelare emotiile sau suferintele ascunse, fara a-i fi teama de privirea celorlalti pentru ca fac si ei acelasi lucru. Activitatea lui in mijlocul unei mici comunitati este importanta pentru a nu trai un sentiment de excludere.
Puneti-l in valoare. Aratati-i ca apreciati fiecare dintre semnele lui de autonomie: participa la sarcinile casnice? Felicitati-l. De ziua lui, invitati acasa pe alti copii... Un micut timid are tendinta sistematic sa se subestimeze, ii este teama de privirea ceilorlalti si de judecata lor.
Complimentele si incurajarile dumneavoastra constituie un mod mai sigur de a-l ajuta sa prinda incredere in el. Si chiar daca ramane un pic timid mai tarziu, reamintiti-va ca si cei mai mari actori nu reusesc niciodata sa-si invinga tracul!
sursa: http://www.lumeapiticilor.ro/index.php? ... Este_timid
Ultima modificare de antonela (31/07/09 20:16)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
31/07/09 20:15
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Se plictiseste...
„Nu stiu ce sa fac...” Aceasta mica propozitie revine deseori in gura copilului dumneavoastra? Sa nu faceti o drama si ajutati-l sa-si gaseasca singur o activitate.
De necrezut! Camera lui este plina de jucarii, dar copilul dumneavoastra va solicita mereu sa va jucati cu el. Incitati-l sa exploreze lumea care il inconjoara.
De ce se plictiseste?
* La 3-4 ani, este greu pentru copilul dumneavoastra sa-si mentina atentia mai mult de 20 de minute. Ii este dificil sa se concentreze pe un joc sau chiar o activitate. Este normal sa se intrerupa des pentru a veni sa va vada. „Ma plitisesc” poate inseamna: „Am terminat cu acest joc, vreau sa fac altceva.” Sa nu fiti destabilizat si asteptati sa vedeti daca incepe o alta activitate.
* Va simte foarte ocupat. Prin reactie, se inchide in imaginea de inactivitate si cauta, cu mai multa sau mai putina inconstienta, sa va culpabilizeze.
* Este obisnuit sa inlantuiasca activitati dupa activitati. Si atunci se simte pierdut cand nu are nimic de facut.
* Vrea sa fie alintat. Cand vine spre dumneavoastra, intrebati-l ce nu este in regula. „Ma plictisesc” poate inseamna uneori „mi-e frica” sau „sunt trist”. Poate are nevoie sa fie alintat un pic, sa se simta iubit. Linistiti-l, pupati-l pentru a-l ajuta sa se intoarca la joaca.
Cum sa-l ajutati?
Daca anumiti copii se joaca foarte bine singuri, poate micutul dumneavoastra are mai mult nevoie de prezenta unei alte persoane si mai ales de prezenta dumneavoastra. Daca se duce la gradinita sau la scoala, este obisnuit sa se joace cu un grup de copii. Atunci cand ajunge acasa, poate sa se simta un pic singur. Recursul lui: sa apeleze la mama lui.
Participati . Pentru a-l ajuta sa devina mai autonom, propuneti-i sa faceti ceva impreuna. Incepeti activitatea cu el, ajutati-l la inceput si indepartati-va.
Continuand singur, va invata sa se joace si sa creeze de unul singur. Va prinde mai mult incredere in el.
Intoarceti-va pentru a-l felicita . Se va simti in siguranta daca stie ca sunteti aproape de el, chiar daca sunteti in camera de alaturi.
Fixati-i niste obiective . Daca incepe un desen sau un lantisor, propuneti sa vi-l dea ca un mic cadou sau sa-l faca pentru cineva anume. Incitati-l sa se joace cu fratii sau surorile lui daca are. Si daca ar fi o chestie pozitiva? Uitam deseori, dar a se plictisi este o activitate buna!
* Plictiseala stimuleaza dorinta sa . Nu sunteti disponibila pentru a va juca cu el? Fiti ferma si explicati-i motivele pentru care nu puteti sa va ocupati de el momentan. Frustrarea este pozitiva si ii creeaza dorinte si ii da ocazia sa cauta singur ce ar vrea sa faca.
* Plictiseala il construieste . Copilul dumneavoastra nu este o unealta de performanta! Neavand nimic de facut ii permite sa-si dezvolte propria lui lume imaginara. Intrebati-l: „Chiar te plictisesti? Poate acum tu te gandesti, observi, simti sau auzi ceva.” Desfasoara o lume interioara bogata care il va feri sa devina un adult supra-activ de teama golului. Copilul dumneavoastra trebuie sa si inveta sa astepte si sa nu fie centrul lumii. Trebuie sa constientizeze aceasta realitate cu care va fi confruntat mai tarziu.
* Plictiseala il face mai creativ . Cautand o ocupatie, copilul dumneavoastra isi dezvolta inventivitatea. Ajutati-l: „Am incredere in tine, sigur vei gasi ceva foarte interesant de facut” si reveniti mai tarziu sa-l felicitati: „Bravo, vezi c-ai gasit ceva foarte frumos de facut. Esti mare si sunt foarte mandra de tine. Esti incantat de aceasta noua ocupatie?” Plictiseala este si un timp pretios pentru a-si afirma gusturile si dorintele profunde.
sursa: http://www.lumeapiticilor.ro/index.php? ... tiseste...
Ultima modificare de antonela (02/08/09 15:17)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
02/08/09 15:14
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Vorbeste cu obiectele (2-3 ani)
Copilul dumneavoastra tine niste discursuri lungi cu ursuletul lui, da ordine iepurasului, cearta masa dupa ce s-a lovit de ea... Oare este normal ca se adreseze astfel unor obiecte inerte?
„Obiecte neinsufletite, oare aveti totusi un suflet?” se intreba poetul francez Alfonse de Lamartine. Pentru copilul dumneavoastra, raspunsul nu face nici un dubiu. Este suficient sa-l auziti cum vorbeste cu papusa lui sau cand sopteste un secret ursuletului lui, pentru a va convinge. Vorbeste cu obiectele de parca cele din urma ar gandi si l-ar intelege? Acest comportament un pic animist nu este deloc ingrijorator.
De ce astfel de interlocutori?
Pe la 2 - 3 ani, copilul dumneavoastra chiar crede ca aceste obiecte familiare fac parte din lume ca si el. De exemplu, pentru el ursuletul lui este altul decat el, deci o fiinta vie.
* In cele mai multe cazuri, vorbeste cu obiectele cu care intretine o relatie particulara: jucariile lui, bineinteles, sunt principalii lui interlocutori, dar este si frecvent sa-l auzim vorbind cu obiectele lui de zi cu zi cum ar fi farfuria lui, patutul lui, samponul lui...
* Nu este nici neobisnuit sa vorbeasca cu obiectele care ii opun o anumita rezistenta! Un copil in general nu se va adresa unei chiuvete, decat daca se loveste de ea. Atunci isi manifesta dorinta de atot-putere certandu-o cu vigoare „rea chiuveta!”.
sursa: http://www.lumeapiticilor.ro/index.php? ... obiectele_(2-3_ani)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
03/08/09 13:40
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Stress-ul copilului
Stress-ul se poate instala la copil de la varsta cea mai frageda, daca exista un mediu favorabil sau in cazul in care copilul este deosebit de sensibil.
Cu toate acestea, orice copil are o fragilitate nervoasa de care trebuie sa se tina seama, oferindu-le cat mai multe instrumente necesare formarii lor psihice.
Odihna este vitala pentru copil ; aceasta ii permite asimilarea si digerarea stimularilor si experientelor din timpul zilei. Ea trebuie sa fie suficient de reparatoare iar pentru aceasta trebuie respectat ritmul fiecarui copil inca de la nastere.
Nu toti copiii au acelasi ciclu de somn iar copilul care a reusit sa-si atinga sfarsitul ultimului ciclu de somn va fi destins si se va putea trezi usor dimineata. Pentru acest lucru, puteti face urmatoarea experienta: il lasati pe copil sa doarma in timpul vacantei scolare (dupa masa, de exemplu) si observati momentul in care el incepe sa-si miste membrele; veti afla astfel durata unui ciclu de somn.
Plecand de la aceasta constatare se poate stabili ora culcarii copilului, pentru ca acesta sa-si faca somnul si sa aiba timpul suficient de a se pregati, fara stress, inainte de plecare.
Aceste obisnuinte ii vor aduce copilului regularitate si siguranta, permitand evitarea proastei dispozitii care este caracteristica oboselii la copil.
Odihna trebuie respectata: nivelul sonor al incaperilor invecinate nu trebuie sa fie prea mare iar zgomotele parazite trebuie evitate; ca si adultii, copii au nevoie de calm si de liniste pentru a adormi si a profita de pe urma somnului.
Camera in care copilul doarme trebuie sa fie oxigenata iar pragul trebuie deasemenea indepartat in mod regulat.
Bineinteles, copilul nu trebuie sa inspire fum de tigara, factor nociv pentru crestere si generator de nervozitate.
Mesele pot prezenta un factor de stress pentru sugar ca si pentru copil, daca se exercita asupra lui o presiune prea puternica, fiind fortat sa inghita o anumita cantitate de mancare, sa stea asezat prea mult timp, sau sa manance fara sa se murdareasca mai devreme decat ii permit capacitatile sale actuale.
Mesele sunt importante pentru ca ele favorizeaza apropierea intre parinti si copii: este important ca cel mic sa se simta bine.
Evitati restrictiile si constrangerile prea puternice in aceste momente. Odata fixate regulile esentiale, puteti fi ingaduitori, lasandu-l pe copil sa faca ceea ce ii dicteaza apetitul: propuneti-i sa guste din toate insa daca refuza ori nu-i place, spuneti-i ca nu il fortati insa ca nu va primi nici o gustare daca i se face foame in urmatoarea ora.
Acest rationament functioneaza cu copilul la care incurajam spiritul de autonomie.
La urma urmei, el are dreptul sa nu ii placa ceva sau sa nu ii fie prea foame, si in acelasi timp sa decida ceea ce va manca, stiind ca nu ii veti admite ca el sa compenseze masa cu altceva...
Un alt factor de proasta dispozitie sau de enervare este micul dejun neconsistent.
Parintii pot fi grabiti, copilului ii trebuie prea mult timp pentru a se pregati, sau pur si simplu nu ii place ceea ce i se propune, etc... Este o chestiune importanta si merita sa-i acordam o atentie deosebita, pentru a putea prevedea o mai buna organizare a inceputului de zi.
Pentru doi parinti care lucreaza, acest moment al zilei este cateodata o adevarata piatra de incercare, pentru ca ei trebuie sa se imparta intre o multime de lucruri: pregatirea micului dejun, transportul la cresa sau la scoala si blocajele de circulatie de pe strazi. Cam greu, nu?
Buna organizare inlatura cu siguranta stress-ul generat de senzatia ca timpul este mult prea scurt pentru ca noi sa reusim sa terminam tot ceea ce ne-am propus.
Cel mai bine este sa va treziti si sa treziti si copilul putin mai devreme ca sa nu umblati apoi bezmetici prin casa, nestiind de ce sa va apucati mai intai si sa plecati de acasa fara ca micutul sa fi avut timpul necesar sa ia un mic-dejun demn de acest nume.
Copilul are nevoie de energie pentru eforturile la care ii cerem sa se supuna (in special la scoala) si daca nu are nimic in burta, poate sa-i scada glicemia, ceea ce il va pune intr-o dispozitie deloc placuta, fiind cu certitudine foarte putin apt sa faca ceea ce asteptam de la el. Asa ca pregatiti un mic dejun consistent , pentru ca merita osteneala...
Copilul trebuie ascultat : poate parea evident, insa cu grijile si obligatiile zilnice, ne surprindem de multe ori ca nici nu ascultam ce spune copilul.
Este un efort ce trebuie facut in orice clipa pentru a fi cu adevarat receptivi si a angaja un cat de mic dialog cu copilul. Pentrru parintii foarte ocupati: sa stiti ca nu conteaza atat perioada de timp pe care o petreceti cu copilul cat mai ales cum va petreceti acest timp.
Este suficient un moment pe care il consacrati in timpul zilei exclusiv copilului (izolandu-va impreuna cu el in camera lui, de exemplu, departe de orice zgomot parazit) pentru a face diferenta: copilul simte ca exista, se simte in siguranta si aparat si poate sa-si reia apoi activitatile autonome.
Acest moment trebue sa fie unul privilegiat, plin de seninatate, in care sa-i puteti vorbi tandru si bland, realizand o apropiere fata de el. Puteti de exemplu sa-i cititi o poveste, sa i-o recititi daca i-a placut, sa profitati pentru a vorbi cu copilul despre ceea ce l-a enervat, etc...
Este un moment care va va face si pe dumneavoastra sa va simtiti bine, nu va veti mai simti vinivat de la viata trepidanta pe care o duceti, daca micutul si-a primit portia de atentie si de tandrete in mod regulat, chiar si atunci cand aceste momente nu dureaza ore in sir...
Daca micutul are mai putin de 4 ani, el va fi foarte fericit daca ii cantati un cantec sau ii recitati o poezioara insotita si de gesturile de rigoare. Aceste clipe, pe langa mesajul de dragoste pe care il transmit, il vor face sa se simta destins...
Evitati suprasolicitarile si acesta este un mare pas pe calea eliminarii stress-ului. Ca si in cazul nostru, al celor mari, copiii sunt stressati daca activitatile propuse sunt prea numeroase, fara un timp de odihna sau o pauza necesara sau, dimpotriva, daca activitatile nu sunt suficient de variate, concentrarea copilului mai mic de 6 ani fiind limitata.
La aceasta trebuie sa adaugam televizorul care propune o stimulare permanenta prin zgomot si imagini, vacarmul orasului etc...
Nu este de dorit sa-i dati copilului prea multe de facut, pentru ca el profita foarte bine de momentele de liniste si calm si chiar de acele clipe in care se plictiseste (in week-end, de exemplu) si in care se poate rupe de agitatia saptamanii, cautandu-si el singur o ocupatie oarecare.
Nu este un lucru usor atunci cand copilul are in timpul saptamanii un program incarcat demn de agenda unui ministru, care il ocupa si nu ii lasa nici un pic de timp liber: copilul va va spune ca se plictiseste, ca nu stie ce sa faca, ca vrea sa priveasca o caseta cu desene animate etc...
Insa aceasta experienta, ca si oricare alta, ii este extrem de profitabila in special pentru construirea universului sau imaginar si creativ care nu poate exista atata timp cat activitatea corpului este dirijata.
Activitatile din week-end pot asadar tine cont de acest element, alternandu-se in acelasi timp momentele de timp liber sau iesirile cu acele momente in care copilul nu trebuie sa faca nimic...
sursa: http://www.lumeapiticilor.ro/index.php? ... _copilului
Ultima modificare de antonela (04/08/09 16:13)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
04/08/09 16:12
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
De ce ii este frica de apa?
*Este o amintire neplacuta care iese la iveala
Prima intalnire a copilului cu apa este esentiala: a luat o gura de apa in timpul primei bai, s-a oparit sau a asistat la o cearta intre parinti in timp ce unul ii facea baie... Mai tarziu, el va asocia, inconstient si sistematic, apa cu aceasta experienta dureroasa. Daca aceasta teama il deranjeaza cu adevarat, puteti apela la un psiholog pentru a-l ajuta sa scape de ea!
*Ii transmiteti teama voastra
Daca va este frica de apa, daca va simtiti tematoare - si in acelasi timp va faceti o culpa din aceasta - riscati ca ori de cate ori copilul intra in apa, sa-i transmiteti frica voastra. Este poate si pentru voi momentul sa re-imblanziti elementul apa, pentru a nu mai proiecta asupra propriului copil temerile voastre.
*A avut o experienta neplacuta la scoala
Iesirile la piscina cu scoala pot fi si ele traumatizante pentru copiii care pentru prima oara se intalnesc cu apa in acest fel. Este zgomot, cei mari alearga peste tot si unii se amuza impingandu-i pe cei mici in apa! Fiti atenta! Daca isi exprima reticente mari cu ocazia acestor iesiri (dureri de burta, lacrimi si tipete), nu-l obligati sa mearga. Preluati problema si insotiti-l la piscina pentru a-l ajuta sa isi recapete increderea in sine.
*Marea, este ceva in miscare!
Iata-va la malul marii! Este vara, este cald, este lume multa, multa miscare si apa nu seamana deloc cu cea din baie sau din piscina! Chiar si cei mai curajosi bebelusi inotatori se pot simti dezarmati si foarte intimidati!
*Aceasta ii aminteste cele mai rele cosmaruri
Apa aluneca printre degete si pare sa poata merge unde vrea ea. Ea este un izvor de teroare si provoaca cosmaruri frecvente in copilarie, care apar incepand de la varsta de 2 ani. Frica de a fi inghitit, inecat, coplesit si de a te sufoca. Copilul vrea atunci sa-si protejeze ochii, nasul si urechile de acest lichid care patrunde peste tot.
sursa: http://www.lumeapiticilor.ro/index.php? ... ca_de_apa?
Ultima modificare de antonela (05/08/09 09:56)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
05/08/09 09:56
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Isi brutalizeaza jucariile! Copilul trebuie certat?
Le arunca, le sparge, le striveste, le calca in picioare... Intentia lui nu este de a le strica, ci de a le testa; pe dumneavoastra, pe el, jucaria.
Intre 5- 6 luni : Nu il certati.
Copilul apuca jucariile care ii sunt la indemana, insa nu le da drumul usor. Nu este nimic de mirare, copilul s- a nascut cu reflexul de agatare: el se agata cu manutele pentru a se prinde de un obiect... si nu cu cel de "a da drumul" obiectului. Faptul ca el da drumul unui obiect poate nu vi se pare ceva semnificativ, insa este unul din primele gesturi constiente si voluntare, care ii solicita un effort enorm de concentrare si de coordonare.
De indata ce a reusit aceasta performanta, cu sau fara o alta jucarie in schimb, bebelusul nu se mai satura de aceasta noua experienta si cum copilul mic nu se multumeste sa repete, ci cauta intotdeauna sa aduca un mic adaos la gesturile sale, de la operatia de a da drumul obiectului, el va trece la aruncare. Grija dv. de mamica va indeamna sa va grabiti sa-i dati inapoi jucaria. Interesant: "Cand arunc jucaria departe, mama fuge sa mi-o aduca inapoi"; un joc ca un schimb de replici.
Intre 8 si 10 luni: Nu faceti pe "dura".
Copilul intelege repede ca reactioneaza mai tare la jucariile care fac zgomot mare atunci cand cad decat la cele din cauciuc, care nu produc aproape nici un zgomot. Si pentru ca nu toate jucariile din jurul lui sunt dotate cu zurgalai, el incepe sa emita unele zgomote (pana la plansete!) in scopul de a obtine acelasi efect...si mama vine imediat. Acum ati inteles manevra. Nu fiti prea dura cu el si asezati-va cateva minute langa bebelus, agitati-i jucariile, scuturati-le, spuneti-i ce este fiecare, aratati-i ca unele sunt tari si altele moi... El nu va cere decat atat; apoi va puteti intoarce la treaba dv. Dupa varsta de 14 luni puteti protesta...insa cu blandete. El merge si intelege perfect tot ce ii spuneti! Deasemenea, atunci cand arunca o jucarie, il ajutati sa inteleaga: "acum esti destul de mare ca sa mergi singur sa-ti iei jucaria".
De altfel si el s-a saturat de jocul "eu arunc jucaria tu mi-o aduci inapoi". Atunci cand isi arunca jucaria, el vrea sa va faca sa intelegeti ca nu apreciaza atitudinea pe care o aveti. De altfel, dv. il contrariati mai tot timpul! Dovada? Nici macar nu reactionati la accesele lui de furie. Totusi, dragostea pe care i-o purtati ar trebui sa va faca sa cedati. El supraliciteaza, isi ia ursuletul, il arunca de perete scotand tipete amenintatoare.. dupa care se calmeaza. Energia pe care o avea s-a consumat! El si-a transferat supararea pe jucaria respectiva si astfel va sta linistit pentru un timp.
Intre 16 si 18 luni : consolati-l!
Papusa si-a rupt nasul cand a aruncat-o de perete si el nu se astepta la asa ceva. Furia lui se transforma in disperare. Va duceti repede sa vedeti ce s-a intamplat si luati cu dv. si trusa de croitorie "de prim ajutor" si cu croseta, incercati sa-i refaceti papusii mutrisoara dragalasa pe care o avea inainte. Desi prada disperarii, copilul a remarcat ca sub craniul jucariei lui preferate...nu se afla absolut nimic. Dar in celelalte jucarii? Masinuta, ursuletii, iepurasii si celelalte jucarii vor fi operate pe viu, prin lovituri de picior sau vor fi strivite. Ele nu ascund nimic si apoi este frustrant sa distrugi magia unui obiect.
Intre 6 – 7 ani
Se intampla destul de des ca, spre varsta de 6–7 ani cand devine mai intelept, copilul sa distruga in mod voluntar o jucarie la care tinea mult, aratandu-ne prin aceasta ca el a trecut de la stadiul de bebelus la acela de copil mai mare. Se intampla rar ca un copil sa faca acest gen de sacrificiu cu bucurie in suflet, asa ca nu inrautatiti situatia, certandu-l daca nu este cazul.
sursa: http://www.lumeapiticilor.ro/index.php? ... ie_certat?
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
12/08/09 12:02
|
|
maria_t
membru
 Inregistat: 25/01/09
|
|
Nu
"Cum sa facem de perioada in care copilul spune NU?", intreaba un tatic. "Ce sa facem cand copiii raspund NU orice i-am intreba?". Parintii cer sfaturi, ar vrea o reteta miraculoasa pentru a scapa de acest NU care ii scoate din sarite, din care nu stiu ce sa inteleaga si mai ales... vor sa-l faca sa dispara cat mai repede!
Copiii care spun mereu "Nu" ne pun multe semne de intrebare, ne ingrijoreaza, ne enerveaza... Multe mame cer ajutor pentru aceasta "problema". "Fetita mea spune mereu NU", se plange disperata o mamica
Chiar se vorbeste despre o "etapa a lui NU", localizata pe la 4-5 ani. Parintii o asteapta cu teama sau incearca sa o evite. Dar daca ne-am opri putin si ne-am intreba: "Ce inseamna NU?" Oare ce raspunsuri ne-am da?
Auzim adesea mame care isi indeamna copilul sa se imbrace, iar el le rapunde NU, altele care vor sa plece din parc, tatici care incearca sa scurteze perioada petrecuta in fata televizorului si se lovesc de acelasi refuz.
Sa ne apropiem de acest NU... Sa incercam sa vedem daca exista diferente intre "nu vreau", "nu pot", "nu-mi place", "nu acum" sau simplu "NU"... Sa fim atenti la cum spune copilul NU, ce simte in acel moment, care e starea lui, care sunt momentele in care spune NU...
Si astfel ajungem sa descoperim ca NU are multe forme, intelesuri si semnificatii. Ca uneori este un refuz, alteori doar o negare, poate fi un protest sau o amanare... Ajunsi aici, putem incerca sa-l abordam in moduri diferite. Sa intelegem ce nu-i convine copilului, daca NU-ul lui este doar un mod de a atrage atentia sau... de a repeta NU-urile adultilor.
Pentru ca etapa in care copiii abuzeaza de NU este ulterioara celei in care parintii le-au spus NU la tot pasul. "Nu pune mana", "Nu face pe tine", "Nu-i frumos", "Nu e voie", "Nu asa", "Nu acum" etc. Este vorba despre perioada in care cel mic incepe sa scotoceasca peste tot, sa traga de tot ce gaseste, sa se joace cu orice numai cu jucariile lui nu...
Parintii si bunicii par sa ne reuseasca sa tina pasul cu "prostiile" celui mic. Este momentul in care spun "trebuie sa fim cu ochii pe el tot timpul". In astfel de momente, incep sa abuzeze de NU, incercand sa-l fereasca pe micut de diferite pericole, sa pastreze ordinea, sa-l educe.
Copilul nu stie inca ce inseamna NU. Pentru el este un cuvant pe care incepe sa-l asocieze cu diferite stari ale celor din jurul lui. Mama spune NU cand este nervoasa, suparata, obosita, cand ceva nu e in regula etc.
Uneori, sensul lui este la granita dintre interdictie, suparare, provocare, pericol. Asta pentru ca adesea NU este singur, putini fiind adultii care continua sa explice copilului ce inseamna, ce nu are voie si de ce, care este pericolul sau interdictia. Considera ca NU spus tare si convingator este de ajuns. De ajuns pentru ce? Pentru ca micutul "sa nu mai faca"!
Doar ca de cele mai multe ori, acest NU va deveni lipsit de semnificatie pentru copil tocmai pentru ca este repetat prea des si in circumstante atat de diferite. Atunci ajungem la situatia mamelor care se plang ca oricat ii spun micutului NU, el isi continua "activitatea" netulburat.
"N-am autoritate in fata lui", spun ele si atunci incearca sa spuna NU cu tonul din ce in ce mai ridicat! Ceea ce nu inseamna ca el va dobandi o semnificatie sau
http://www.topsanatate.ro/articol/nu-22034.html
Ultima modificare de maria_t (23/10/09 21:21)
_______________________________________
Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mântuirea noastră.
|
|
23/10/09 21:20
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Refuza sa mai doarma dupa-masa (3-4 ani)
Pana acum, dupa pranz, adormea fara prea multe comentarii. Acum a devenit imposibil sa-l ducem in camera sa faca o siesta scurta.
De cateva zile, la ora de culcare dupa-masa, abia il puneti in pat ca se si ridica! Oare este vorba de o criza trecatoare sau acum este suficient de mare pentru a trece peste acest moment de odihna?
Nevoi diferite in functie de fiecare copil
In materie de somn, nevoile difera de la un copil la altul. In aceasta categorie de varsta, se pot intinde de la patru-cinci minute la doua ore si un pic pe zi! La 3-4 ani, gradinitele mai propun intotdeauna o perioada de odihna pentru ca o zi la gradinita ramane obositoare. Unii adorm, altii nu. Unii vor face o siesta sambata sau duminica sa recupereze, altii niciodata sau doar in cazuri speciale. Nevoile se pot schimba si de la o zi la alta si in anumite cazuri de la un sezon la altul. Nu exista nici o regula! Atunci cum sa stiti daca mai are nevoie de somnul de dupa-masa?
Cum sa stiti daca ii trebuie o siesta?
Nu este o stiinta exacta: micutul dumneavoastra este intr-o perioada de tranzitie. Dupa mai multe zile fara siesta, trageti o linie si faceti bilantul:
* Ramane calm la sfarsitul zilei, se culca fara sa faca galagie : puteti uita de siesta. Totusi incercati sa-i amenajati o „paranteza” dupa pranz. Evitati de exemplu sa-l luati cu dumneavoastra la supermarket. Mai bine faceti o pauza-poveste sau jucati ceva linistit.
* Devine iritabil, morocanos, foarte putin dispus la joaca sau la oricare activitate : somnul de noapte nu-i este suficient pentru a recupera si pentru a se revigora. Atunci trebuie neaparat sa gasiti o solutie sa se odihneasca dupa-masa.
Cum sa-l convingeti sa se odihneasca?
Pentru a-l convinge sa se odihneasca un pic, sau chiar sa doarma, iata cateva sfaturi:
* Organizati un moment de liniste. Daca pentru un adult o perioada de relaxare il pregateste de somn, este exact aceasi lucru pentru un copil. Dar totusi, sa nu instalati un ritual ca si pentru seara. Imediat dupa masa de pranz, propuneti-i copilului sa se duca in camera. Eventual trageti perdelele pentru a face un pic de penumbra. Nu este nici nevoie sa se faca liniste in jurul lui. Daca intr-un mod evident nu vrea sa doarma, puteti sa-i cititi o poveste sau sa va jucati un joc linistit. Sa nu aprindeti televizorul.
* Cereti-i sa se intinda. Spuneti-i ca nu este obligat sa doarma, dar ca tineti sa se intinda un moment dupa pranzul. Daca are nevoie de somn, va adormi repede. Si daca ramane treaz, cel putin se va odihni un pic.
* Sa nu-l fortati niciodata. Nu ar ajuta la nimic decat sa faceti de aceasta siesta o miza pentru putere. La aceasta varsta, devine deseori intr-adevar un teren de confruntare intre adult si copil.
Siesta obligatorie va perturba somnul lui de noapte, esential pentru buna dezvoltarea a lui. In schimb, daca micutul dumneavoastra reuseste se adoarma, lasati-l sa se trezeasca singur. Aveti grija totusi sa nu depaseasca doua cicluri succesive, adica circa doua ore si jumatate.
O siesta prea lunga are cele mai multe sanse sa ajunga la un somn de noapte de proasta calitate. Daca il vedeti sau il auziti ca se misca in pat, profitati: este intre doua cicluri, este momentul ideal sa-l treziti vorbind cu el incet.
sursa: http://www.lumeapiticilor.ro/index.php? ... dupa-masa_(3-4_ani)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
29/12/09 12:49
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Se leagana pentru a adormi (3-4 ani)
Este totusi o manie ciudata! In fiecare seara, infasurat sub plapuma, micutul dumneavoastra isi leagana capul pe perna... De ce oare are nevoie de acest ritual?
De fiecare data, cand isi cauta somnul, copilul dumneavoastra se leagana cinci sau zece minute. Sa nu va ingrijorati, acest fenomen este destul de banal si incepe in cele mai multe cazuri inainte de 3–4 ani. Cei care cultiva acest obicei au fost, in general, leganati deseori in primele luni din viata lor.
De ce acest obicei?
* Ii place sa se simta in siguranta. Initial. leganatul ii aduce aminte probabil de plutirea usoara resimtita in pantecul mamei. Fatul pluteste in lichidul amniotic si urmareste ritmul miscarilor mamei lui. Aceasta stare determina leganatul si apoi adormirea, chiar si in utero.
Probabil ati constatat acest fenomen cand erati insarcinata. Abia va intindeati ca bebelusul dumneavoastra incepea sa se agite si sa dea din picioruse in burta dumneavoastra! Pe de alta parte, nu este de mirare ca micutii nostri se leagana in pozitia fatului, le aminteste de cea pe care o aveau inainte sa se nasca.
* Are nevoie sa se linisteasca. Leganandu-se, gaseste o miscare regulata si repetitiva care il calmeaza. Prin aceasta balansare, resimte o anumita placere care ii aminteste de altfel atractia pentru leagan.
* Ii este frica de ceva si isi cauta somnul. Cum ii faceati cand era mai micut, poate ca se leagana pentru a adormi sau pentru a se linisti. Amandoua motivele pot fi si legate: poate ca incearca prin acest gest sa respinga monstrii care il impiedica sa cada in bratele lui Morpheus. De asemenea, in general cam pe la varsta de 3 – 4 ani, copiii trec de la patutul mic la patul mare. Si atunci nu-si mai gasesc reperele care reprezentau pentru ei gratiile si alinierea de papusi si de ursuleti in jurul lor. Se simt un pic pierduti. Mai adaugati peste toate, inserarea si despartirea de mama si tata... si veti realiza ca sunt motive suficiente pentru a destabiliza un copil.
Nu aveti de ce sa va ingrijorati
Sa nu va ganditi ca micutul dumneavoastra poate sufera de autism. Aceste balansari ritmice la ora de culcare nu au nici o legatura. Un copil suferind de autism se legana aproape tot timpul, zi si noapte, si simptomul cel mai important in aceasta boala este lipsa de comunicare cu anturajul lui cel mai apropriat, si nu este cazul copilului dumneavoastra, care cauta doar o anumita placere inainte de a adormi. Daca se leagana in timpul zilei, dar in momente unde are nevoie sa fie alintat sau linistit de cineva, de asemenea, comportamentul lui este total normal.
Fiti atenti totusi prin ce trece. Leganatul poate fi mai important in anumite perioade cum ar fi cea a terorilor nocturne cand copilul nu se trezeste cand plange.
Vorbiti cu el. Intrebati-l de ce simte nevoia sa se legene si ce simte atunci. Daca ramane foarte evaziv, nu stie sau nu vrea sa raspunda, nu insistati. Poate doreste sa-si pastreze ritualul pentru el singur.
Nu incercati sa opriti acest obicei. Copilul dumneavoastra incet incet il va abandona cand nu va mai simti nevoia. Isi va gasi alte metode pentru a adormi, cum ar fi cititul, care il va duce direct spre somn, odata cartea inchisa.
sursa: http://www.lumeapiticilor.ro/index.php? ... _a_adormi_(3-4_ani)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
30/12/09 14:30
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Nu se opreste nici o clipa!
Se catara, se agata, tropaie, sare. Acum ca stie sa mearga, micutul dumneavoastra nu se opreste nici o clipa. Cum sa canalizati aceasta energie debordanta ajutandu-l in acelasi timp sa descopere universul lui? Urmati ghidul!
Copilul dumneavoastra descopera lumea si-si descopera corpul. Este curios, se agita in toate sensurile... pana cand va epuizeaza. Bucurati-va: este un semn de buna stare fizica si psihica. Pentru a suporta mai bine aceasta activitate subita, dati-va doua obiective: sa intelegeti entuziasmul care il anima si sa-i impuneti niste limite care il vor ajuta sa traiasca mai bine cotidianul.
A-l intelege
. Investigheaza spatiul. Intre 1 si 2 ani, micutul dumneavoastra va invata incet incet sa mearga si sa se miste mai liber. Poate in sfarsit sa se duca sa vada ceea ce-l intereseaza fara sa ceara nimic nimanui.
. Isi exploreaza capacitatile motrice. Descoperind statul in picioare, face in fiecare zi mari progrese. Atinge tot ce este la indemana lui. Isi dezvolta inteligenta si muschii. Bineinteles ca toate aceste activitati provoc multe zgomote si dezordine.
. Se indeparteaza de voi, parintii. Se duce in intampinarea tuturor lucrurilor care ii starnesc curiozitatea fara sa va ceara nici un ajutor, ce victorie! Aceste descoperiri ii procura o satisfactie constructiva.
. Fiecare cu sensibilitatea lui. Copiii sunt mai mult sau mai putin activi. Unii sunt mai observatori si se agita mai putin, altii sunt mai motori. Baietii au tendinta sa fie mai imprudenti. Dar chiar pentru cei mai calmi, aceasta varsta in care isi baga nasul peste tot este o adevarata bucurie.
Dati-i limite
. La varsta de 18 luni, intra in faza de „nu”: pentru a se construi, trece prin opozitia sistematica care ii stimuleaza dorinta. Dati-i voie sa spuna „nu”, stabilind totodata anumite limite. Este esential.
. Pentru siguranta lui, organizati un spatiu in care va fi ferit de orice pericol: puneti o bariera in fata scarii, acoperiti prizele electrice, protejati colturile mobilelor si puneti produsele periculoase intr-un loc in care nu poate sa ajunga. Veti fi mai linistiti pentru a-l lasa sa se plimbe liber.
. Tot pentru a-l proteja dar si pentru a-l canaliza, dati-i cateva reguli simple (nu prea multe odata) de respectat fara sa-i interziceti totul.
Aratati-i obiectele pe care nu are voie sa le atinga si dati-i niste explicatii clare. Nu vreti sa atinga telecomanda? Spuneti-i ca este rezervata parintilor si puneti-o intr-un loc inaccesibil lui. Respectati acest ordin si nu tolerati nici o abatere.
Indeosebi, aratati-va coerenti: limitele puse trebuie sa fie aceleasi fie ca este vorba de dumneavoastra fie ca este vorba de tatal sau.
. Cand ii spuneti „nu”, intr-un mod natural si sistematic va insista. Sa nu cedati. Deturnati atentia lui catre altceva, un joc, o noutate.
Respectati ritmul lui.
Micutul dumneavoastra traverseaza o perioada fundamentala de desteptare motorie, afectiva si intelectuala. Are nevoie de atentie. Cand incalca interzicerile pe care le fixati, cauta inainte de toate sa va atraga atentia asupra lui.
Consacrati-i mai mult timp. Prevedeti sa fiti disponibila un moment in timpul zilei pentru a face un joc in liniste, decoperiti impreuna ceva care nu cunoaste si incurajati curiozitatea lui. Sa nu-l solicitati tot timpul. Lasati-l sa-si ia propriul ritm pentru a explora lumea care il inconjoara, insotindu-l in descoperirile lui.
Nu faceti comparatie intre reactiile lui si cele ale celorlalti copii. Se dezvolta in ritmul lui si in functie de temperamentul lui. Amenajati-i si cateva pauze, niste perioade pentru a sta calm. Micutul dumneavoastra nu poate sa traiasca in ritmul dumneavoastra.
Respectati timpul lui de somn si de siesta in timpul zilei. Privilegiati ritualurile de seara: culcati-l in calm dupa ce i-ati citit o poveste. Anticipati momentele de agitare, nu asteptati sa-si manifeste oboseala pentru a-i propune sa se duca la culcare.
sursa: http://www.lumeapiticilor.ro/index.php? ... i_o_clipa!
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
31/12/09 14:38
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Legile copilului
• Nu ma rasfata. Stiu foarte bine ca nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te incerc totusi !
• Nu-ti fie teama sa fii ferm cu mine. Eu prefer asa. Asta ma asaza la locul meu.
• Nu folosi forta cu mine. Asta ma obisnuieste cu ideea ca numai puterea conteaza. Voi raspunde mult mai bine daca sunt condus.
• Nu fi inconsecvent. Asta ma pune in incurcatura si ma face sa incerc sa scap nepedepsit, indiferent ce fac.
• Nu-mi face promisiuni. S-ar putea sa nu le poti tine. Asta ma va face sa-mi pierd increderea in tine.
• Nu raspunde provocarilor mele atunci cand spun sau fac lucruri care te supara. Voi incerca sa capat si mai multe „victorii”
• Nu te supara prea tare cand iti spun „te urasc”.Nu cred ce spun, dar vreau sa te fac sa-ti para rau pentru ce mi-ai facut.
• Nu ma face sa ma simt mai mic decat sunt. Voi incerca sa-ti demonstrez contrariul purtandu-ma ca o „persoana importanta”.
• Nu face in locul meu nimic din ceea ce as putea as putea sa fac si singur. Asta ma face sa ma simt ca un copil si voi continua sa te folosesc in serviciul meu.
• Nu-mi menaja „ relele obiceiuri”, acorda-mi cat mai multa atentie. Altfel nu faci decat sa ma incurajezi sa le continui.
• Nu ma corecta in public. Voi fi mult mai sensibil daca-mi vei vorbi bland intre patru ochi.
• Nu incerca sa discuti comportamentul meu in febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu e foarte bun in acel moment, iar cooperarea mea e chiar si mai slaba. E mai bine sa actionezi asa cum este cazul, dar hai sa nu vorbim despre asta decat mai tarziu.
• Nu incerca sa-mi tii predici. Vei fi surprins sa constati cat de bine stiu ce e bine sau rau.
• Nu ma face sa simt ca greselile mele sant pacat. Trebuie sa invat sa fac greseli fara a avea sentimentul ca nu sunt bun de nimic.
• Nu ma cicali. Daca o faci, va trebui sa ma protejez prin a parea surd.
• Nu-mi cere explicatii pentru comportarile mele gresite. Cateodata nici nu stiu de ce am procedat asa.
• Nu ma pedepsi prea tare. Ma sperii usor si atunci spun minciuni.
• Nu uita ca-mi place sa experimentez. Invat din asta, deci te rog sa te obisnuiesti.
• Nu ma feri de consecinte. Trebuie sa invat din experienta.
• Nu baga prea mult in seama indispozitiile mele. S-ar putea sa profit de faptul ca imi acorzi mai multa atentie cand sunt bolnav.
• Nu ma respinge cand pun intrebari cinstite. Daca o faci, vei constata ca nu te mai intreb si imi caut informatiile in alta parte.
• Nu-mi raspunde la intrebarile prostesti si lipsite de sens. Altfel, voi incerca mereu sa te agat de mine cu asemenea intrebari.
• Nu incerca niciodata sa arati ca esti perfect sau infailibil. Ma faci sa simt ca nu voi putea sa te ajung niciodata.
• Nu te teme ca petrecem prea putin timp impreuna. Ceea ce conteaza este cum il petrecem.
• Nu te teme daca eu sunt speriat. Voi deveni si mai speriat. Arata-te curajos!
• Nu uita ca eu nu pot creste fara o gramada de incurajari si intelegere, dar cateodata o apreciere, chiar castigata cinstit, este uitata. Mustrarea batjocoritoare nu.
• Poarta-te cu mine cum te porti cu prietenii tai; atunci voi deveni si eu prietenul tau. Tine minte invat mai mult de la un model decat de la un critic.
Si, in afara de asta, te iubesc foarte mult.......te rog, iubeste-ma si tu in schimb!
sursa: http://www.psiholife.ro/family-life.php ... amp;page=1
Ultima modificare de antonela (03/01/10 15:22)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
03/01/10 15:18
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Sa cunoastem stilul copilului nostru!
Aproape toţi părinţii doresc să dea o bună educaţie copiilor lor, iar cei mai mulţi se şi străduiesc să ajungă la rezultate pozitive în domeniul cresterii şi educării copilului. Dar nu toţi reuşesc atingerea performanţelor dorite, cauzele insuccesului fiind multiple ( experienţă şi cunoştinţe insuficiente, imposibilitatea de a lua unele decizii la timp, probleme în familie etc.)
Ca să dăm o bună educaţie copilului, trebuie să-l cunoaştem foarte bine, să-i apreciem corect posibilităţile, calităţile şi defectele, să aflăm care-i sunt interesele, temperamentul, dorinţele, temerile.
Cercetătorii în domeniul ştiinţelor educaţionale au stabilit mai multe "tipuri" de copii, după cum urmează:
Copilul sensibil
În general nu vorbeşte prea mult, preferă să asculte, fiind chiar timid. Nu are mulţi prieteni, dar se ataşează puternic de cei pe care îi are. Este derutat de schimbări şi simte în permanenţă nevoia să fie protejat. Este foarte vulnerabil la conflictele din familie, nu este rezistent la stres. În momentul unor schimbări înregistrează regrese şcolare, se adaptează mai greu la modificari, indiferent de natura acestora.
Având un grad de emotivitate mai mare, este înclinat spre activităţile artistice, pictură, muzică, lectură. Simte nevoia să fie susţinut, uneori nu are încredere în el. Acceptă sfaturile, dar în mod selectiv.
Dacă aveţi un astfel de copil va trebui să încercaţi să nu fiţi o prezenţă dominatoare. Nu profitaţi de faptul că, de obicei, protestele lui nu sunt foarte vehemente, nu-l obligaţi să fie mereu de acord cu deciiziile dumneavoastră. Încercaţi să-l implicaţi în activităţi cât mai diverse, lăsaţi-l să decidă şi singur. Tonul vocii în discuţiile cu el trebuie să fie normal, chiar afectuos. Un ton ridicat îl va deruta mai rău, nu va avea efectul scontat de dumneavoastră.
Atunci când întâmpină greutăţi îl veţi ajuta, dându-i cât mai multe informaţii, îndrumându-l cu calm, fără reproşuri. Astfel de copii au nevoie de sprijin emoţional, de aceea oferiţi-i un astfel de sprijin ori de câte ori are nevoie de el. Nu uitaţi, recompensa va avea efecte mai bune decât pedeapsa, deci mergeţi pe principiul recompensei, atunci când este cazul. Ajutaţi-l să-şi stabilească scopurile şi priorităţile, lăsaţi-l să ia decizii şi singur. Asiguraţi-i un mediu stabil, fără schimbări radicale sau bruşte, apreciaţi-i generozitatea şi dărnicia.
Copilul sociabil
Este genul de copil căruia nu-i place efortul de lungă durată, renunţând uşor la astfel de situaţii. Este o fire deschisă, nu de puţine ori ne pune în impas cu sinceritatea sa. Are tendinţe de instabilitate emoţională, trece uşor de la râs la plâns, şi invers. Dă mare importanţă, grupului, anturajului.
Îl interesează opinia celorlalţi despre el, se necăjeşte când consideră că a lăsat o impresie proastă. Se împrieteneşte foarte repede, are încredere în oameni, pe care îi consideră prieteni. Uneori poate deveni impulsiv. Deşi este creativ peste medie, nu-şi duce la bun sfârşit proiectele, mai ales dacă acestea presupun efort. Îi place foarte mult să se joace, făcând din joc principala sa activitate.
Copilul sociabil are nevoie de un mediu cald, primitor. Arătaţi-i în permanenţă afectiune, dragoste, să simtă că sunteţi interesat de el. Evitaţi pe cât posibil criticile făcute în public, îl afectează foarte mult. Imaginaţi pentru el sarcini distractive, care să-l capteze. Atunci când işi propune un proiect, ajutaţi-l cu detaliile.
Când reuşeşte să ducă singur un lucru la bun sfârşit, recompensaţi-l cu o vorbă bună. Conversaţi cât mai mult cu el, ascultaţi cu interes ce vă povesteşte. Ajutaţi-l să treacă peste situaţiile conflictuale fără prea multe critici.
Copilul hotărât
Îi place să se manifeste ca lider în grupurile din care face parte, fiind un lider autoritar. Vrea să deţină controlul situatiei, si este critic atunci când situaţia nu este aşa cum a imaginat-o el. Îşi spune deschis părerile, nu este prea diplomat, de aceea uneori îşi jigneşte partenerii şi consideră că nu e nevoie să-şi ceară scuze.
Îşi doreşte foarte mult să ducă la bun sfârşit sarcinile pe care le are. Simte vulnerabilitatea unor persoane din jurul lui, mai ales a părinţilor, şi nu se sfieşte să profite de această vulnerabilitate.
Acestui copil trebuie să i se explice în primul rând că oamenii sunt diferiţi şi că trebuie să accepte diversitatea şi valorile ei. Dacă o persoană este altfel decât el, nu înseamnă că îi este inferioară. Să înţeleagă că a fi tolerant, nu este o dovadă de slăbiciune. De obicei, astfel de copii se aleg cu multe critici de la cei din jurul lor. Încercaţi să-i corectaţi comportamentul fără a-l eticheta, fără critici în exces. Oferiţi-i mai multe alternative în rezolvarea unor sarcini, astfel încât să nu se simtă încorsetat.
Faceţi-l să înţeleagă că sunt lucruri pe care trebuie să le accepte, chiar dacă nu este în totalitate de acord cu ele. Pentru că un astfel de copil este energic, daţi-i posibilitatea să rezolve cât mai multe sarcini. Treptat va înţelege că şi eşecul face parte din viaţă şi nu trebuie să-l dramatizeze. Şi nu în ultimul rând, învăţaţi-l ce înseamnă compasiunea, dragostea pentru semeni, cât de importantă este aceasta.
Copilul conştiincios
Analitic, bun organizator, îşi stabileşte mai întâi performanţele la care trebuie să ajungă, după care face un scop din realizarea acestora, încercând să învingă toate piedicile care îi apar în cale. Este genul luptător, organizat, uneori nu ţine seama că încalcă drepturile altora, de aceea poate fi catalogat drept egoist. Îşi asumă sarcinile, preferă să lucreze singur. Preferă să evite situaţiile de conflict, nu îi place agresivitatea. Doreşte să fie performant şi în acelaşi timp apreciat pentru munca şi rezultatele sale.
Unui astfel de copil nu trebuie să-i fixaţi standarde prea înalte, pentru că el oricum este foarte exigent cu propria persoană. În schimb îl puteţi învăţa să tolereze unele imperfecţiuni, mai ales atunci când vrea să-şi facă prieteni. Curând va înţelege care sunt valorile prieteniei, va dori să lucreze în grup, să coopereze. Nu îi reproşaţi greşelile, oricum el se autoanalizează şi este afectat de insuccese. Deoarece are tendinţa de a se interioriza, încercaţi să comunicaţi cât mai mult cu el. Explicaţi-i că în afară de performanţele şcolare mai există şi alt tip de performanţe, iar oamenii trebuie apreciaţi nu numai după rezultatele obţinute, ci şi după alte calităţi pe care le au. Învăţaţi-l să descopere aceste calităţi. Ajutaţi-l să-şi exprime emoţiile.
Indiferent de categoria din care face parte, copilul are nevoie de un climat de siguranţă afectivă, de modele pozitive comportamentale, pentru că în familie se realizează structurarea personalităţii individului.
sursa: http://www.anidescoala.ro/Sa-cunoastem- ... ostru.html
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
09/01/10 12:23
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
De ce plange nou-nascutul?
Pai hai sa ne gandim: el sta in burtica la mami, intr-un mediu lichid ceea ce-l face sa-si simta greutatea cam de 10 ori mai mica decat e de fapt, daca bebelusul cantareste, sa zicem 3 kg inainte de nastere, el se simte in burtica de aproximativ 300 grame.Daca ii e foame, isi ia imediat de mancare: el nu asteapta nici macar o secunda sa fie servit, totul ii vine din placenta, direct, fara intermediari: mancarica, bauturica, pisulica la cerere – nu-l schimba nimeni, nu-l sterge, nu-l intoarce de pe o parte pe alta. Nu-i e frig sau cald- ii este bine. Acolo este raiul pentru el. Acolo este asa numita Arcadia .
Dintr-odata, se rup membranele, sau «apa», si bebelusul brusc simte ca are 3 kg . Enorm! Apoi e antrenat in travaliu, e silit sa intre in lumea de afara, e smuls brutal (pentru el) si atins de o persoana total straina, doctorul.
Bebelusul, ganditi-va ca timp de 9 luni nu a mai fost atins de altceva sau cineva decat de propriul lichid amniotic si dintr-odata e luat pe sus, i se mai trage si una la poponet, e masurat, pus sub lumina UV, cantarit si abia apoi ajunge in brate la mami, pe care initial nu o recunoaste, ii recunoaste doar bataile inimii si glasul, cu care era obisnuit inca de prin luna a 4-a.
Actul nasterii e poate cel mai dificil moment din viata omului si fiecare din noi, ne dorim mai apoi sa revenim la «raiul» din burtica mamei, sa retraim in acea Arcadia.
Totul este nou pentru bebelus: experimenteaza pentru prima data senzatii si trairi noi si nu stie cum sa reactioneze la toate acestea caci el vine dintr-o alta lume, guvernata de alte legi fizice, chimice si emotionale.
Asa ca ar fi util sa il intelegem, sa-i ascultam plansetul care are nuante, exact ca o muzica: intr-un fel plange bebe cand vrea papa, in alt fel cand e ud si pe alta tonalitate cand vrea atentie. Atentia, pentru cei mai multi dintre noi, e confundata cu iubirea, caci atunci cand iubim oferim in primul rand atentie. Asta e prima lectie de viata.Toti avem nevoie de iubire, de atentie, de confirmari, iar bebelusul este un mic omulet care are aceleasi nevoi primare ca oricare om .
El stie mai multe decat suntem noi dispusi sa credem si sa acceptam; de fapt el simte inainte de a sti, ceea ce-i da chiar un ascendent asupra lumii adultilor: caci noi, datorita educatiei, a canoanelor sociale am ratacit aceasta abilitate si acum stim inainte de a simti: stim ca iubim si apoi ne uitam in suflet sa vedem daca simtim asa, citim carti si articole si deci stim de ce plange bebe si apoi simtim.
Asadar, nou-nascutul plange , fiecare dintre cei care citesc acum aceste randuri a plans, a dat acest tribut actului nasterii; sa respectam acest planset si sa ne bucuram de el caci e cea mai sincera si nealterata cale de comunicare a bebelusului cu noi.
sursa: http://www.psiholife.ro/family-life.php ... amp;page=1
Ultima modificare de antonela (14/01/10 17:21)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
09/01/10 12:24
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Tips-uri pentru o comunicare eficienta parinte – copil
Fii disponibil pentru copilul tau
•Fii atent la momentele in care copilul tau este dispus sa stea de vorba – inainte de cina, la culcare, in masina – si fii disponibil
•Deschide discutia, astfel copilul tau va realiza ca-ti pasa de ceea ce i se intampla
•Gaseste-ti timp, macar o data pe saptamana, pentru a petrece timp doar tu cu copilul tau, facand una dintre activitatile lui preferate
•Observa interesele copilului tau si documenteaza-te astfel incat sa aveti subiecte comune de discutie – muzica lui preferata sau activitatile care ii fac placere
•Initiaza conservatiile impartasindu-i lucrurile la care te-ai gandit mai degraba decat sa ii adresezi intrebari
Arata-i copilului tau ca este ascultat
•Cand copilul tau iti vorbeste opreste orice alta activitate si asculta-l
•Arata-te interesat de ceea ce spune fara sa fi intruziv
•Asculta-i punctul de vedere chiar daca este foarte diferit de al tau
•Lasa-l sa termine tot ce are de spus inainte de a-i raspunde
•Repeta ceea ce ai auzit de la el pentru a fi sigur ca ai inteles corect punctul lui de vedere
Raspunde-i in asa fel incat sa te auda
•Copilul se va departa de tine daca vei deveni manios sau defensiv
•Exprima-ti parerea fara a i-o respinge pe a lui, admitand ca este in regula sa te contrazici
•Rezista tentatiei de a crea dispute pe margine a ceea ce este corect. In schimb spune-i “stiu ca nu esti de acord cu mine dar asta este ceea ce cred eu”
•Concentreaza-te pe sentimentele copilului, in timpul conversatiei, mai degraba decat pe ceea ce simti tu
Aminteste-ti
•Intreaba-ti copilul care sunt nevoile lui de la conversatia pe care o purtati – doreste un sfat, doreste sa fie doar ascultat, doreste ajutor in a-si intelege sentimentele sau doreste sa rezolve problema
•Copiii invata prin imitatie. De cele mai multe ori, te va imita in modul in care va rezolva o problema sau va face fata emotiilor cu care se va confrunta
•Vorbeste cu copilul tau – nu-i tine predici, nu-l critica, nu-i spune lucruri care l-ar putea rani
•Copiii invata din propriile greseli. Atat vreme cat consecintele actelor lor nu sunt periculoase, este mai bine sa nu te amesteci
•Este posibil ca, copilul tau sa-ti spuna doar o mica parte din ceea ce il supara. Asculta cu atentie ceea ce spune, incurajeaza-l sa vorbeasca si astfel poate iti va spune toata povestea
A asculta si a discuta este cheia catre o legatura sanatoasa intre parinti si copii. Este foarte greu sa fii parinte iar sa mentii o legatura buna cu copilul cand acesta se afla la varsta adolescentei este de-a dreptul o provocare, mai ales cand parintii se confrunta si cu alte probleme.
sursa: http://www.psiholife.ro/family-life.php ... amp;page=1
Ultima modificare de antonela (26/01/10 13:59)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
09/01/10 12:24
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Copilul si stima de sine
Stima de sine este considerată ca fiind rezultatul raportului între succes şi pretenţii, între ceea ce copilul face şi ceea ce i se cere să facă sau îşi propune să facă. Stima de sine este în strânsă corelaţie cu încrederea în sine, cu concepţia despre sine şi iubirea de sine.
Se întâmplă de multe ori ca, din diverse motive, aceşti trei parametri să nu fie realizaţi. Urmările se observă imediat în atitudinea copilului faţă de el însuşi şi faţă de cei din jur. Pentru a ieşi din impas, copilul apelează la unele atitudini, determinate de intrarea în funcţiune a mecanismului de autoapărare.
Iată câteva din comportamentele pe care le poate avea copilul care nu are stimă de sine:
1. Încearcă să supraevalueze realizările sale în faţa celorlalţi. Povesteşte la rude, cunoscuţi întâmplări în care el este eroul principal iar acţiunile sale au avut rezultate uimitoare. Părintele este tentat să creadă despre copil că este un lăudăros, acesta de fapt încearcă să compenseze lipsa de încredere în sine, să se autoconvingă şi să convingă de forţa sa.
2. Uneori copilul încearcă să scoată în evidenţă greşelile altora. Indirect vrea să se înţeleagă că el este mai bun, că el nu ar avea niciodată acele eşecuri, că s-ar fi descurcat mai bine în astfel de situaţii.
3. Alteori se victimizează, exagerează amplitudinea eşecului, toţi din jutul lui sunt buni, numai el nu este. În spatele acestei atitudini se ascunde de fapt un strigăt de ajutor şi dorinta de a fi încurajat. El aşteaptă să i se confirme că nu are dreptate, că poate fi la înălţimea celorlalţi.
4. Există situaţia când copilul nu-şi asumă nici o responsabilitate, se consideră total nevinovat. Tot ce i se întâmplă se datorează altcuiva şi nu lui. este tot o modalitate de autoapărare.
5. O altă atitudine poate fi cea de dur. Pentru că în sinea sa se simte vulnerabil, copilul se încojoară cu un zid, bravează, vrând să dea impresia că el poate să rezolve orice, că este invincibil. Uneori în spatele acelui zid se ascunde teama de a fi respins sau amintirea neplăcută a unor eşecuri anterioare.
6. Copilul refuză sarcinile pentru că se teme de eşec, de atitudinea celor din jur faţă de el. Nu are încredere în forţele proprii, porneşte de la premiza că nu va reuşi să facă faţă situaţiei.
Uneori chiar părinţii sunt cei care prin anumite atitudini negative duc la scăderea încrederii în sine a copilului. Astfel:
1. Părinţii au pretenţia ca tot ceea ce face copilul să fie perfect, mai ales cu referire la rezultatele şcolare. Acesta simte că atenţia acordată de părinţi este condiţionată de performanţele sale şi consideră că el este mai puţin important decât activităţile în sine.
2. Se exagerează şi atunci când i se cere copilului să facă faţă oricărei situaţii, să fie puternic, să nu-şi exprime sentimentele, să-şi camufleze slăbiciunile. Desigur, nu trebuie să-l compătimim şi să-l alintăm pentru orice mică zgârietură, dar nici să-i cerem să aibă comportarea super-eroilor din filme. Neputând să facă acest lucru îşi va pierde încrederea în sine.
3. Alteori copilului i se cere excesiv să nu deranjeze, să nu supere, să se comporte în aşa fel, încât să-i mulţumească pe alţii, indiferent de opinia lui. Cerându-i un astfel de comportament, copilul va înţelege că el nu este important, că este cu mult sub nivelul celorlalti.
4. Unii părinţi, visând numai succese pentru copiii lor, visând ca aceştia să realizeze ce ei înşişi nu au putut realiza, îi suprasolicită, nu tin seama de resursele copilului si volumul de muncă la care este supus. Intervine oboseala, stresul, inevitabil unele eşecuri urmate de reproşuri.
Este necesar să dezvoltăm încrederea în sine a copilului. Iată câteva modalităti prin care îl putem ajuta pe copil să aibă încredere în el, în capacităţile sale:
Cum să dezvoltăm încrederea în sine a copilului noi, ca părinţi ( după N.A.Florea şi C.F.Surlea )
> Ascultă întotdeauna ceea ce copilul tău are de spus.
> Vorbeşte-i calm şi explică-i poziţia ta.
> Acordă-i atenţie şi tratează-l cu respect.
> Arată-i că ai încredere în el lăsându-l să îşi exprime propria opinie şi să aleagă.
> Mărturiseşte-i sentimentele tale şi arată-i afecţiunea ta.
> Petrece cât mai mult timp împreună cu el.
> Ajută-l să-şi găsească un talent special.
> Încurajează-l în dezvoltarea talentului, hobby-ului său.
> Spune-i că eşti mândru de rezultatele sale.
> Mulţumeşte-i şi felicită-l, chiar şi atunci când face lucruri obişnuite.
> Fă-l să se simtă valoros şi iubit fără a condiţiona acest lucru de performanţele sale şcolare.
> Discuta cu copilul despre ceea ce se întâmplă în viaţa lui.
> Fă-l să se simtă special folosind orice prilej în acest sens.
> Încurajează-l, remarcând îmbunătăţirile făcute de el.
Dezvoltând la copil încrederea în sine îi dezvoltăm capacitatea de a se autoaprecia corect şi de a avea încredere în potenţialul său. Treptat, copilul va dobândi un mod de a simţi şi a gândi despre calităţile şi defectele sale, formându-şi imaginea de sine.
sursa: http://www.anidescoala.ro/Copilul-si-stima-de-sine.html
Ultima modificare de antonela (29/01/10 15:19)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
26/01/10 14:16
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Tulburari comportamentale
Scopul acestora este, de obicei, atragerea atentiei
I. Probleme comportamentale la copii:
1. Absenta
- este un comportament evitativ, defensiv
- apare in situatii concrete: lucrari de control, conflicte (cu profesorii sau colegii), etc.
Cauzele:
- se schimba in functie de varsta
- la cei mici apare „fobia de scoala” (fobia: frica cu o anumita cauza).
Poate fi legat de anumite situatii scolare sau de drumul intre casa si scoala
- la puberi si adolescenti poate fi cauzata de atitudinea profesorului, de conflictele cu colegii si profesorii, existenta unei gasti din afara scolii, care are un impact negativ asupra copilului,
- familie, care considera ca a invata este extrem de important, si sentimentul de iubire este conditionat de notele bune
Cum poate fi detectat?
- copilul este adus la scoala de parinti, si plange la despartire, nu vrea sub nici o forma sa intra in scoala (in cazul scolarului mic)
anxietate in timpul rezolvarii exercitiilor de scoala
- simptome corporale: durere de cap, durere de stomac, disturbatii de alimentatie sau de somn
- pasivitate,
- simptome de frica cand se apropie de scoala (palpitatii, respiratie grea, transpiratie)
sursa: http://www.psiholife.ro/family-life.php ... amp;page=1
Ultima modificare de antonela (07/02/10 14:34)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
07/02/10 14:32
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Tulburari comportamentale
2. Furturi mai mici
Cauzele:
- lipsa de atentie sau de iubire din partea parintilor, lipsa acceptarii individualitatii copilului
Posibilitati de tratament
- formarea sau cresterea responsabilitatii (ex. Primeste o anumita suma de bani pentru o saptamana, pe care el trebuie sa gestioneze si e bine daca parintele stie la ce a cheltuit copilul banii, dar intrebarile sa nu iau forma unei interogari)
- consiliere sau psihoterapie familiala
3. Vandalism
- manifestari agresive specifice si fata de obiecte, proprietati
Caracteristicile persoanei care manifesta comportament vandal
- autocontrol scazut, lipsa stimei de sine, toleranta scazuta la frustrare
Cauzele:
- revolta fata de sistemul scolar
- copilul nu se simte bine la scoala respectiva
4. Agresivitate
Formele:
- verbala: injuraturi
- corporala: vatamare corporala
- pasiva: nu face o anumita tema, nu raspunde la intrebari din suparare si negativism
Cauzele:
- manifestarea emotiilor negative, descarcarea tensiunii
- necesitatea de a-i domina pe altii
- comportamente agresive invatate din cadrul familial, televiziune (filme violente), prieteni
- presiunea grupului
- lipsa atentiei si al respectului
- stima de sine scazuta
- abuz fizic sau emotional in timpul copilariei
Semne de avertizare
- desene sau compuneri cu continut agresiv
- amenintari la adresa celorlalti
- manifestari agresive prealabile
- agresarea animalelor
- netolerarea criticii din partea celorlalti
- factori de stres din sfera familiei: educare inconsecventa, lipsa suportului emotional, modele agresive
Posibilitati de rezolvare a problemei:
- formarea unei relatii care se bazeaza pe incredere
- laudarea, recompensarea si incurajarea copilului si formarea unei stime de sine pozitiva
- cunoasterea cercurilor de prieteni a copilului
- asigurarea unui model coraspunzator
- introducerea si pastrarea unor reguli punctual definite
- urmarirea jocurilor jucate pe calculator si a filmelor vazute la televizor
sursa: http://www.psiholife.ro/family-life.php ... amp;page=1
Ultima modificare de antonela (29/03/10 14:33)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
29/03/10 14:31
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Tulburari comportamentale
II. Anxietate
Apare la nivel somatic (tremuraturi, palpitatii), comportamental (evitarea situatiilor care cauzeaza anxietate), emotional (hipersensibilitate). In urma anxietatii pot aparea tulburari comportamentale. Daca este foarte exagerata impiedica adaptarea
Anxietate de performanta
- apar tulburari de comportament la scoala
- apare la orice nivel de inteligenta:
1. in cazul inteligentei obisnuite anxietatea reprezinta baraj, obstacol, conduce la scaderea notelor impiedicand performanta
2. in cazul inteligentei crescute copilul invata prea mult, este suprasolicitat, de aceea de multe ori este obosit, iar la situatii neasteptate are performanta scazuta
- are stima de sine negativa, se subevalueaza
- in cazul exercitiilor, provocarilor nu performanta il motiveaza ci dorinta de a evita esecul
- in cazuri severe este asociat si cu simptome somatice: dureri de cap, sentiment de voma, dureri de stomac, rosul unghiilor
Posibilitati de tratament:
- cautarea profesionistului (psiholog, psihoterapeut, consilier)
- in cele mai multe cazuri numai o ameliorare a situatiei este posibila, neputand schimba intreaga personalitate
- inducerea unor exercitii de relaxare, de imaginare
- incetarea evaluarii copilul pe baza performantelor scolare
Anxietate generalizata
- este prezenta continuu
Caracteristici:
- stima de sine scazuta
- dubii permanente legate de competentele sale
- neliniste permanenta, nevoia de consolare permanenta
- simptome somatice permanent prezente: dureri de cap, de stomac, sentiment de voma, transpiratie
Aparitie:
- la familii unde iubirea este conditionata de performanta buna, de comportament bun (ex. Daca nu te comporti bine / nu ai note bune, nu te iubesc)
Posibilitati de tratare:
- profesionisti
- exercitii de relaxare
- cazurile mai usoare se remedieaza total
Ce poate sa faca un parinte?
- sa aiba expectante reale fata de copil (avand in vedere capacitatile copilului)
- sa evalueze corect necesitatile copilului
- atitudine pozitiva fata de copil
- sa asigure un mediu de siguranta
- sa nu descarce tensiunea proprie asupra copilului
- sa stabileasca si sa mentine o relatie empatica, de acceptare
sursa: http://www.psiholife.ro/family-life.php ... amp;page=1
Ultima modificare de antonela (06/04/10 14:25)
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
06/04/10 14:24
|
|
antonela
Moderator
Locatie: Romania
Inregistat: 02/11/05
|
|
Am citit recent articolul si mi se pare foarte interesant. Ar trebui sa-l citeasca toti parintii. Vad in clasa, cum unii parinti ii trateaza pe copii ca pe niste adulti, restrictionandu-i foarte mult. Recunosc, ca si eu faceam asa, in primii ani de invatamant. Acum, experienta isi spune cuvantul. Si anii, bineinteles. 
''Da, copile, ai voie!
Să plângi cât și când dorești, chiar dacă mă doare capul, chiar dacă dorm vecinii. Să râzi tare, chiar dacă e 6 dimineața și restul Universului doarme.
Să mergi desculță prin casă, prin pat, pe iarbă, în nisip, în vizită la prieteni, până-ți faci tălpile negre. Le spălăm!
Să nu mănânci tot din farfurie, tu știi mai bine când ți s-a umplut stomacul. Să-mi spui ce vrei, când vrei, chiar dacă o să mă supere sau o să mă enerveze. Vreau să știu, nu să nu știu.
Să stai în brațe. Nu ești prea mare, niciodată n-o să fii prea mare pentru brațele mele.
Să ceri o poveste. Povești nu-s niciodată destule, nici pentru mine și eu îs bătrână. Să întrebi de ce, de unde, cine, de ce, de ce, de o mie de ori de ce . Chiar dacă n-o să știu să răspund de fiecare dată, promit să inventez explicații frumoase.
Să te joci cu orice nu te rănește, chiar dacă nu-s tocmai jucării. Poți să-i spui ciorăpelului o poveste după ce-l botezi Mițu, mi se pare nemaipomenit că ai așa imaginație.
Să pleci în parc fără pantaloni, doar cu un tutu roz prin care ți se văd chiloții de hîrtie. Eu și acum regret că n-am avut curajul să mă îmbrac mai des cum mi-ar fi plăcut.
Să nu împarți cu alți copii dacă nu vrei să împarți. O să vină o vreme când n-o să mai poți fi nepoliticoasă. Acum, cînd ai doi ani, eu zic că e perfect acceptabil.
Să mai ceri 5 minute. De dat în leagăn, de alergat pisica, de lenevit pe canapea. O să le primești negreșit, fac eu rost de ele de undeva. Curând o să te grăbești la grădi, la școală, la job, la întâlnire, la bancă, n-o să mai ai timp de nimic în tihnă.
Să fii sinceră. Nu trebuie (încă) să faci nimic din ce nu-ți place, să spui nimic din ce nu vrei, să primești lucruri pe care nu le vrei. Prea curând o șă ți se umple viața de reguli, norme, de trebuie. Atunci va trebui să înveți diplomația. Acum fii tu.
Să te murdărești cu mâncare, noroi, acuarele, mâncare de pisică, cu orice, practic, că de-aia avem mașină de spălat.
Să nu păstrezi ordinea. Nici eu nu o păstrez și sunt adult responsabil și nici n-am jucării câte ai tu. Uneori o să le strîngem împreună, alteori o să le las așa, oricum o iei de la capăt dimineața. O casă ordonată mi se pare tristă, mă bucur c-ai venit tu la noi s-o colorezi.
Să mergi pe iarbă în parc cînd aleea ți se pare plictisitoare.
Da, e o metaforă asta, vreau să spun că nu doar calea pe care ți-o arată adulții e cea bună, uneori e bine să cauți singură, eu o să merg cu tine de mână pe unde vrei, câtă vreme acolo nu ne așteaptă crocodili flămânzi. Pentru că te iubesc cu totul, cu încăpățânare, curiozitate, nas murdar, vânătăi peste tot, sinceritate abruptă, toate lucrurile astea grozave pe care le-am avut și eu cîndva, dar le-am pierdut sau le-am uitat pentru că uite, m-a obligat viața să mă fac mare, au dat regulile peste mine, am devenit conformistă, plictisită și plictisitoare.
Dar tu ai voie, copile, măcar tu să ai voie!”
Un text scris de Printesa Urbana
_______________________________________
Căci Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea, şi, pentru Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi. Psalmul 31:3
|
|
10/03/15 16:59
|
|
|
|
| Felicitari Craciun, Felicitari cu ocazia Craciunului si Anului Nou, Felicitari electronice de sarbatori, Felicitari cu mesaj crestin Nasterea Domnului, Mesaje sarbatori de iarna, Urari de Anul nou, Urari sarbatori |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
Mergeti la
|
Powered by PunBB
© Copyright '02-'04 Rickard Andersson
|
|
|
|
|
