TANARCRESTIN.net
 




Forum | Regulament | Cautare | Inregistrare | Login

Nu esti conectat.

tcForum/Literatura/Poezie seculara Moderat de april, feedback  
Autor
Mesaje Pagini:  1 2
april
admin forum

Locatie: Germania
Inregistat: 15/10/05
Am putea sa discutam si despre poezie, nu numai despre literatura in general...

Ce parere aveti?


_______________________________________
Every Day Brings New Blessings

18/12/05 00:36

   
Ste.fan
membru

Inregistat: 15/11/05
NUUU!!! (de fapt daca nu se pun note,ma mai gandesc)

__________________________________________


19/12/05 02:05

   
april
admin forum

Locatie: Germania
Inregistat: 15/10/05
Mda...sunt multe poezii care s-au pus pe note.
De fapt, cred ca asa au luat nastere unele din cele mai reusite cantece.


_______________________________________
Every Day Brings New Blessings

07/01/06 22:56

   
Larisa
membru

Locatie: Seattle
Inregistat: 22/05/05
Are Dimitrie Anghel o poezie care se numeste: "Inainte!" si care mie imi place foarte mult pentru ca e ca si cand mi-ar da un sut inaite!

Un paradis pierdut e orice ora,
Dar nu te mai intoarce spre trecut
Trecutul nu cunoaste aurora -
Ci-ndreapta-ti carma spre necunoscut,
Caci un pilot sta pururea la prora.

Pe marea asta-a vietii zbuciumata,
Ce peste tot o-nvaluie misterul,
De vrei sa afli cale-adevarata,
Ca-n roza vanturilor corabierul,
In inima ta proprie o cata.

Sirene-or incerca sa te insele,
Dar tu urmeaza-ti drumul tau spre larg.
Nu te lasa ademenit de ele:
Ca Odiseu legat strans de catarg,
Nu cauta-n adancuri, ci spre stele!

Din calea ta o clipa nu te-abate,
Nu mai cata pe unde ai trecut,
Nu plange-a tale panze sfasiate,
Ci staruieste spre necunoscut,
Oricate uragane te vor bate.

Iar dac-o fu ca totusi sa te-ngroape
A valurilor razvratita turma
Nu parasi pe cei ce-ti sunt aproape:
Fa tot ce poti ai tai macar sa scape
Si cauta sa mori cel de pe urma!


_______________________________________
"In viata risipim ani, iar la moarte cersim clipe" - Nicolae Iorga

09/01/06 02:22

Site web  
joy
membru

Locatie: bucuresti, romania
Inregistat: 23/05/05
Esti stea stralucitoare
ce mi te-aprinzi
in sufletu-mi atat de gol unerori...
Esti mister..aproape de mine,
Atunci cand am atata nevoie de tine
esti tu, fiinta-mi care spune mereu
atat de dulce:  "Te iubesc"....

Ramai in visu-mi si
trimite-ti vantul
sa-mi arda pe pleoape,
si usor sa-ti aud ecoul:
"te iubesc".......

exista poezie de nota 10! cine cauta gaseste.....:)


_______________________________________
joy

17/01/06 15:08

   
joy
membru

Locatie: bucuresti, romania
Inregistat: 23/05/05
hai ca mai dau una...de Ion MInulescu
   
     Iubire, bibelou de portelan
Obiect cu existenta efemera,
Te regasesc pe-aceesi etajera
Pe care te-am lasat
Acum un an...
Iti multumesc...
Dar cum?...ce s-a intamplat??
Ce suflet cristalin te-a mai pastrat
in lipsa mea...
in lipsa lui....
in lipsa noastra...
Ce demon alb,
Ce pasare albastra
Ti-a stat de veghe-atata timp si te-a-ngrijit
De nu te-ai prafuit si nu te-ai spart?
Ramai pe loc, acolo unde esti
Si dak ne iubesti, o....dak ne iubesti cu adevarat,
Asteapta-ne la fel inca un an,
Una an macar....atat...
Un  singur an...
iubire, bibelou de portelan!


_______________________________________
joy

17/01/06 15:13

   
mit4jc
membru

Locatie: Galati
Inregistat: 08/12/05

april a scris:

Am putea sa discutam si despre poezie, nu numai despre literatura in general...
Ce parere aveti?

Cel mai mult imi place poezia. Imi place deoarece nu exprima direct ci sugereaza. Ma face sa gandesc si sa descopar un nou univers al emotiilor. Si in acest univers al emotiilor ma regasesc pe mine. Poezia este mai mult decat cateva versurii sau cateva zeci de versuri. Poezia nu se citeste. Poezia se traieste, se simte, o atingi si simti... un gust verosimil al victoriei descoperirii unui sentiment. Poezia este poezie.


_______________________________________
Cine n-are vise, n-are speranta, insa cine indrazneste poate atinge ceea ce nu si-a putut imagina.

22/01/06 00:41

   
monica
membru

Locatie: Europa
Inregistat: 16/03/05
Nu cred ca as putea sa traiesc fara sa citesc poezie...Imi plac mult Blaga, Stanescu, Arghezi si i-as putea citi ore intregi, fara sa ma plictisesc...

Poem
Nichita Stanescu

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?...


Ce bine că eşti
Nichita Stanescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Trei feţe
Lucian Blaga

Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

Exista o pagina pe Internet unde puteti gusta din sensibilitatea sufletului romanesc:
http://www.romanianvoice.com/poezii


22/01/06 10:54

   
Kevin Levrone
membru

Inregistat: 24/04/05
O poezie superba.Lacrimile de Lucian Blaga.Enjoy it.

Când izgonit din cuibul vesniciei
întâiul om
trecea uimit si-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - si din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Si omul cel dintâi săracul, nu stia să plângă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu fata-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ti stă-n putintă împăinjeneste-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd, nici cer, nici zâmbetele Evei si nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".
Si-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.


24/01/06 16:11

   
rara^avis
membru

Locatie: suceava
Inregistat: 21/10/05
Toamna murind

                   George Bacovia     

Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung...
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară...
Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă... vioarele plâng...
O, ninge... şi toate se sting...
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit...
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.




imi place enorm poezia asta...ioi...:)


_______________________________________
"Caci pentru mine a trai este Christos,
iar a muri este un castig"

30/01/06 03:36

   
anda82
membru

Locatie: bucuresti,romania
Inregistat: 26/01/06
pot sa va zic si eu o poezie draguta care mie personal imi place foarte mult.se cheama "iubind in taina" de rabrindranah  tagore.tipul  a fost discipolul lui Maitrey  din literatura lui Eliade
"iata de ce  vorbesc mult si fara sir-ascunzand
taina inimii mele in asta vorbarie.
Chinui suferinta mea-ca sa nu cumva sa mi-o chinui tu" e doar o strofa,pe viitor o sa o scriu pe toata.eu pot face asta  daca voua va place,cu drag


30/01/06 10:04

   
rara^avis
membru

Locatie: suceava
Inregistat: 21/10/05
frumos anda82 :)

_______________________________________
"Caci pentru mine a trai este Christos,
iar a muri este un castig"

30/01/06 10:52

   
rara^avis
membru

Locatie: suceava
Inregistat: 21/10/05
Nichita Stănescu -Douăsprezece noaptea, cu dor

Coridor de ore, timp pierdut.
Frunze zburătoare, ţări de toamnă.
Străzile pe care am trecut
în gâtlejul amintirii se răstoarnă.
Trec secundele gravide; nasc urlând
picături de ploaie repetate,
vorbe ce s-au spus, îşi caută guri
să se lase în pereţii lor pictate.
Bate-o oră sus, dar pân-ajunge
sunetul la creier, se-nserează.
Dorm pavilioanele urechii, fuge
pe timpane o stafie trează.


_______________________________________
"Caci pentru mine a trai este Christos,
iar a muri este un castig"

14/02/06 01:48

   
refreshment
membru

Locatie: oreadea romania
Inregistat: 13/08/06
may I?

Copacii grei se clatina inert,
rascumparand in dansul lor
un gest atat de parintesc si cunoscut,
incat as fi inteles si orb
cu Tu ai fost,
ca ai vazut si
Ti-a placut.


_______________________________________
rupe stilu`

14/08/06 18:53

   
april
admin forum

Locatie: Germania
Inregistat: 15/10/05
Mama
         Nicolae Labis 

N-am mai trecut de mult prin sat si-mi spune
Un om ce de pe-acasa a venit
Cum c-a-nflorit la noi malinul
Si c-ai albit, mamuca, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnava.
Eu nu stiu cum să cred atatea vesti,
Când din scrisori eu vad precum matale
Din zi în zi mereu intineresti.


_______________________________________
Every Day Brings New Blessings

11/03/07 17:54

   
Joseph7
membru

Inregistat: 02/03/07
O poezie care aparent a fost compusa de o fata care avea cancer in stadiul terminal.  M-a pus putin pe ganduri pentru ca are dreptate. 

Dans lent

> Ai privit vreodata copiii
> Intr-o "invartitoare" ?
> Ai ascultat zgomotul ploii
> Cand cade pe pamant?
> Ai urmarit vreodata zborul neregulat al unui fluture?
> Ai observat apusul soarelui?
> Ai face bine sa incetinesti.
> Nu dansa asa de repede.
> Timpul e scurt.
> Muzica nu dureaza mult.

> Iti trece fiecare zi in zbor?
> Cand zici "Cum te simti"?" "Ce mai faci"?"
> Asculti raspunsul?
> Cand ziua se sfarseste
> Te intinzi in pat
> Cu sute de intrebari succesive
> Ce iti trec prin cap?
> Ai face bine sa incetinesti.
> Nu dansa asa de repede.
> Timpul este scurt.

> Muzica nu dureaza mult.
> I-ai spus vreodata copilului tau,
> O sa facem maine asta?
> Fara sa-ti dai seama de dezamagirea lui, pentru ca erai
> grabit/a?
> Ai pierdut legatura cu o prietenie buna ce apoi a incetat
> Pentru ca tu nu aveai niciodata timp
> Sa suni si sa spui "Buna"?
> Ai face bine sa incetinesti.
> Nu dansa asa de repede.
> Timpul este scurt.

> Muzica nu dureaza mult.
> Cand alergi asa de repede pentru a ajunge undeva
> Pierzi jumatate din placerea de a merge.
> Cand esti preocupat/a si alergi toata ziua,
> Este ca si un cadou niciodata deschis... Aruncat.
> Viata nu este o cursa.
> Sa o iei mai incet...
> Asculta muzica
> Inainte sa se termine cantecul.


_______________________________________
Dar cei ce se incred in Domnul isi innoiesc puterea, ei zboara ca vulturii; alearga si nu obosesc, umbla si nu ostenesc.

06/04/07 19:08

   
vaxaly
membru

Locatie: Bucuresti
Inregistat: 28/03/05
Marin Sorescu

Pricina

Mie mi s-a omorât timpul,
Onorată instanţă.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura şi fruntea.

Dar nici aşa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-maşină, zile-bou,
O mulţime de lucruri
Care nu-l interesau.

Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otravuri -
Tristete, necazuri -
Parca asa le zicea.

Lovitura de gratie i-a fost data in cap
Cu o bucata de destin
De esenta tare.

Iertati-mi expresia,
Dar asta n-a fost viata !
De atunci, iata, am pierdut si jumatate din moarte
Asteptandu-mi randul la coada,
Ca sa v-aduc la cunostinta pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.


_______________________________________
"Nu de aripi are nevoie spiritul omenesc, spune Bacon, ci de plumb. Cu prea mare usurinta se avanta in cele mai inalte abstractiuni pierzand orice contact cu omenescul si realitatea."

06/04/07 20:57

Site web  
jezzy
membru

Inregistat: 13/03/06
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur totdeauna ca sunt.

Nu ma realizez deplin niciodata,
pentru ca
am o idee din ce in ce mai buna
despre viata.

Ma cutremura diferenta dintre mine
si firul ierbii,
dintre mine si lei,
dintre mine si insulele de lumina
ale stelelor.
Dintre mine si numere,
bunaoara intre mine si 2, intre mine si 3.

Am si-un defect un pacat:
iau in serios iarba,
iau in serios leii,
miscarile aproape perfecte ale cerului.
Si-o rana intamplatoare la mana
ma face sa vad prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, razboaiele…

            (Sunt un om viu - Nichita Stanescu)


Nu mi-a placut niciodata Nichita Stanescu, da' poezia asta mi-a atras atentia.

Ultima modificare de jezzy (07/03/08 15:12)


_______________________________________
I only fear that I don’t have enough time left to tell the world that there’s no time left!

07/03/08 15:11

   
RainSong
membru

Locatie: going over Jordan
Inregistat: 08/11/06
Note de primavara
                de Geroge Bacovia

Verde crud, verde crud
Mugur alb si roz si pur
Vis de albastru si azur
Te mai vãd te mai aud.

O puncteazã cu-al sãu foc
Soare, soare ...
Corpul ce întreg mã doare
Sub al vremurilor joc.

Dintr-un fluier de rãchitã
Primavarã, primavarã
O copilã popositã la fîntîna te-ngînã
Pe cîmpia clarã.

Verde crud, verde crud
Mugur alb si roz si pur
Te mai vãd te mai aud
Vis de albastru si azur.

Ultima modificare de RainSong (07/03/08 21:52)


_______________________________________
"se spune ca-i nevoie de curaj pentru-a muri, eu spun ca trebuie curaj pentru-a trai; si stii ca toti oamenii mor, dar nu toti oamenii traiesc .. e greu cand trebuie sa treci zilnic inca un test."

07/03/08 21:51

   
sunshine
membru

Inregistat: 10/04/06
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, si mor si-n mine -
S-au fost atât de viată pline,
Si azi se sting asa usor.

În tot, se simte un fior,
O jale e în orisicine.
E vremea rozelor ce mor -
Mor în grădini, si mor si-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăsaguri de suspine,
Si-n marea noapte care vine,
Duioase-si pleacă fruntea lor... -
E vremea rozelor ce mor.

[ Rondelul rozelor ce mor - Alexandru Macedonski ]


08/08/08 22:38

   
sunshine
membru

Inregistat: 10/04/06
Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.

Tristeţea, ea,
nu este gând
ea lucru este.

Mănânc-o, dacă ai cu cine!
Durerea vieţii
e un lucru, -
nu contemplarea lui.

Mi-e dor
să pot să nu-mi mai fie dor
de tine.

Înapoierea cheii - Nichita Stănescu


10/08/08 22:07

   
sunshine
membru

Inregistat: 10/04/06
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - Lucian Blaga


15/08/08 11:25

   
sunshine
membru

Inregistat: 10/04/06
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept cînd te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintîi,
din lumina aceea-nsetată adînc de vieaţă?

Nimicul zăcea-n agonie,
cînd singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină!"

O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă :
o sete era de păcate, de doruri, de-avînturi, de patimi,
o sete de lume şi de soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine ştie?

Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept cînd te văd-minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintîi.

Lumina - Lucian Blaga


16/08/08 10:16

   
adriana
membru

Inregistat: 08/02/08
Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi...
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori...
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş...
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic...
   Rudyard Kipling

Ultima modificare de mereu_alaturi_de_tine (19/09/08 23:51)


_______________________________________
"Eu te voi invata si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi." (Ps.32:8)

19/09/08 23:50

   
tamarta
membru

Locatie: Cluj :D
Inregistat: 22/11/06
PEISAJ


Nici un semn bun. Si de trei ori mai mare
Efortul de a face un biet pas.
Aceasta-i Valea Plangerii in care
Un singur calator a mai ramas?

Si te cuprinde-un fel de disperare.
Ai vrea sa strigi si vezi ca nu ai glas.
Vei fi, la randul tau, sperietoare
In locu-acestui blestemat popas.

Pe la rascruci, saluti albite cranii,
Ranjind absent, in peisaj de var,
Ca pata de culoare-un corb macar
Ai vrea, sub orizonturile stranii.

Incaleca pe spaima ta, voinice,
Da bice, cat mai poti scapa. Da bice!


Marin Sorescu

Ultima modificare de tamarta4jc (20/09/08 12:13)


_______________________________________
"Nu varsta aduce intelepciunea, nu batranetea te face in stare sa judeci. Iata de ce zic: Ascultati-ma! Imi voi spune si eu parerea"  Iov32:9, 10

20/09/08 12:13

   
Pagini:  1 2    



Felicitari Craciun, Felicitari cu ocazia Craciunului si Anului Nou, Felicitari electronice de sarbatori, Felicitari cu mesaj crestin Nasterea Domnului, Mesaje sarbatori de iarna, Urari de Anul nou, Urari sarbatori
felicitari electronice mesaj inviere felicitari sfintele pasti felicitare online pentru pasti felicitari crestine cu mesaj din Biblie felicitare cu mesaj de inviere felicitare cu mesaj de inviere felicitare crestina verset biblic inviere
Mergeti la
Powered by PunBB
© Copyright '02-'04 Rickard Andersson




© 2005-2018 TANARCRESTIN.net