TANARCRESTIN.net
 




Forum | Regulament | Cautare | Inregistrare | Login

Nu esti conectat.

tcForum/Literatura/De prin cărţi adunate Moderat de april, feedback  
Autor
Mesaje Pagini:  1 2 3 4
celine
membru

Locatie: Midlands
Inregistat: 26/05/08
Vrem să fim iertaţi dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele, de nu şi capriciile, luăm însă foarte grăbit şi împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi. Ceilalţi! Ei ne apar undeva, departe, un soi de fantome pierdute în ceaţă. Ni se pare de fapt, că toţi cei din jurul nostru au obligaţii faţă de noi, iar noi faţă de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun şi îndreptăţit, numai noi avem întotdeauna dreptate.


Nicolae Steinhardt în Dăruind vei dobândi


23/02/09 19:33

   
celine
membru

Locatie: Midlands
Inregistat: 26/05/08
Şi sufletul omului, întocmai ca pâraiele şi plantele, avea nevoie de un soi de ploaie: speranţă, credinţă, raţiune de a fi. Când acestea lipsesc, sufletul moare, deşi sufletul continuă să trăiască. Oamenii ar putea spune atunci: "Ia te uită, în acest trup chiar a trăit cineva."
Paulo Coelho în Al Cincilea Munte

Ultima modificare de celine (23/02/09 19:42)


23/02/09 19:40

   
celine
membru

Locatie: Midlands
Inregistat: 26/05/08
Dragostea: Eu sunt totul şi nimic. Sunt ca vântul şi nu pot intra acolo unde ferestrele şi uşile sunt închise.
I-am răspuns: Dar eu sunt deschis pentru tine.
Iar ea mi-a răspuns: Vântul e făcut din aer. Este aer în casa ta, dar totul e închis. Mobilele se vor umple de praf, umezeala va distruge tablourile şi va păta pereţii. Vei continua să respiri, vei cunoaşte o parte din mine - dar eu nu sunt o parte, sunt Totul şi asta n-o să afli niciodată.
Paulo Coelho în Zahir


24/02/09 15:23

   
celine
membru

Locatie: Midlands
Inregistat: 26/05/08
Rareori ne dăm seama că suntem împresuraţi de Extraordinar. Miracolele se întâmplă în jurul nostru.
Inima este cea care hotărăşte şi doar ce hotărăşte ea este important. Noi toţi am avut parte de o asemenea experienţă în viaţă. Noi toţi, la un moment dat, ne-am spus printre lacrimi: "Sufăr din cauza unei iubiri care nu merită". Suferim deoarece ne imaginăm că dăm mai mult decât primim. Suferim deoarece dragostea noastră nu este recunoscută. Suferim pentru că nu ne putem impune propriile noastre reguli.

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns


25/02/09 10:46

   
fluflu
membru

Locatie: mures
Inregistat: 20/09/07
'Cand iubesti nu-i nevoie nici macar de scuze,pentru nimic,niciodata'

Erich Segal - Poveste de iubire (Love story)


_______________________________________
never regret something that once made you smile...

25/02/09 19:24

   
fluflu
membru

Locatie: mures
Inregistat: 20/09/07
'In absenta vacarmului, odata linistea redobandita, pot sa ascult fluturii care-mi zboara prin cap. E nevoie de multa atentie, chiar de reculegere, pentru ca bataia aripii lor e aproape imperceptibila. O respiratie mai puternica ajunge ca s-o acopere. E straniu - auzul meu nici vorba sa se imbunatateasca, si totusi ii aud din ce in ce mai bine. trebuie sa am urechi fine, de fluture.'

Jean - Dominique Bauby - Scafandrul si fluturele


_______________________________________
never regret something that once made you smile...

26/02/09 19:13

   
celine
membru

Locatie: Midlands
Inregistat: 26/05/08
Universul ne ajută întotdeauna să luptăm pentru visele noastre, oricât ar părea ele de nebuneşti, pentru că sunt visele noastre şi doar noi ştim cu ce preţ le visăm.
Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns


26/02/09 20:15

   
celine
membru

Locatie: Midlands
Inregistat: 26/05/08
Si am aflat ca simti credinta doar atunci cand o pierzi. Caci ea este pentru marinar semnificatie a marii. Si pentru sot semnificatie a iubirii. Dar sunt clipe in care marinarul se intreaba: "Pentru ce aceasta mare?". Iar sotul: "La ce bun aceasta iubire?". Nimic nu le lipseste, decat nodul divin ce leaga lucrurile. Si le lipseste totul...
Antoine de Saint-Exupery - Citadela


27/02/09 21:13

   
april
admin forum

Locatie: Germania
Inregistat: 15/10/05
" Doamne, poate ca astazi e ziua in care vei deschide usa unuia dintre visele pe care le-ai pus in inima mea. Abia astept sa vad ce ai planificat pentru aceasta zi. "

( Dr. Garry Smalley , Relatia ta cu Dumnezeu )


_______________________________________
Every Day Brings New Blessings

28/02/09 12:49

   
celine
membru

Locatie: Midlands
Inregistat: 26/05/08
Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza.

Marea greseala e sa nu-ti dai seama ca a primi este cu totul altceva decat a accepta. A primi inseamna in primul rand a darui, a te darui pe tine insuti. Avar nu este acela care nu se ruineaza facand daruri, ci acela care nu-si daruieste lumina obrazului in schimbul ofrandei tale. Avar este pamantul care nu se infrumuseteaza acolo unde ti-ai aruncat semintele.

Pentru a exista un copac inflorit, trebuie mai intai sa existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie inainte de toate sa fie un om.

Am aflat ca omul este asemenea unei citadele. Rastoarna zidurile pentru a-si gasi libertatea, dar nu mai e decat fortareaţa nimicita, deschisa inspre stele. Atunci incepe spaima de a nu mai fi...

Ucenicia dragostei nu o faci decat odihnindu-te de dragoste. Iar ucenicia privelistii albastre a muntilor tai nu o faci decat printre stancile ce duc inspre creasta... ucenicia vesniciei n-o faci decat prin rugile fara raspuns.

Si am aflat ca simti credinta doar atunci cand o pierzi. Caci ea este pentru marinar semnificatie a marii. Si pentru sot semnificatie a iubirii. Dar sunt clipe in care marinarul se intreaba: "Pentru ce aceasta mare?". Iar sotul: "La ce bun aceasta iubire?". Nimic nu le lipseste, decat nodul divin ce leaga lucrurile. Si le lipseste totul...
Antoine de Saint-Exupery - Citadela


01/03/09 20:30

   
daaria
membru

Inregistat: 20/05/07
Atunci cand eram copil si-ti citeam de pe paginile Vechiului Testament, undeva, nu mai retin precis unde, poate cum numeai tu partea aceea "cartile proorocilor mici", mi-aduc aminte de ceva care exprima o scena in care Dumnezeu Isi arata atat de mult dragostea fata de oameni, incat era in stare sa spuna: "V-am tras cu funii de dragoste"... "Mai citeste-mi o data" mi-ai spus: am citit din nou si tu ai inceput sa plangi soptit intretaiat: "funii de dragoste...Doamne, dar acestea nu se rup niciodata...inseamna ca nici dragostea Ta nu se va rupe niciodata...Funii de dragoste!!!" Mai ti minte ca ti-am spus razand: "As vrea ca Dumnezeu sa Se joace si cu mine in felul acesta." "Nu vorbi astfel", m-ai mustrat, amuzata totodata de sinceritatea mea copilareasca: "Dumnezeu nu Se joaca cu nimeni" si apoi oftand: "Bine ar fi pentru orice om sa nu fie constrans sa se intoarca la Dumnezeu tras cu funiile Lui. Ele, chiar daca sunt de dragoste, pot sa faca rani."

Ligia Seman - Funiile dragostei


02/03/09 17:42

   
jezzy
membru

Inregistat: 13/03/06
Oamenilor mari le plac cifrele.Cand le vorbiti despre un nou prieten, ei niciodata nu va pun intrebari asupra lucrurilor cu adevarat insemnate. Nu va intreaba niciodata: "Ce sunet are glasul lui?, Ce jocuri ii plac lui mai mult? Face el colectie de fluturi?" Ci intreaba: "Cati ani are? Cati frati are? Cate kilograme cantareste? Cat castiga tatal lui?" Numai atunci cred ei ca il cunosc. Daca le spuneti oamenilor mari: "Am vazut o casa frumoasa, din caramizi trandafirii, cu muscate la ferestre si cu porumbei pe acoperis" ..., ei nu sunt in stare sa-si inchipuie cum arata o asemenea casa.
Lor trebuie sa le spuneti: "Am vazut o casa, care costa o suta de mii de franci". "Ce frumoasa e!" vor exclama atunci...
[Micul Print - Antoine de Saint Exupery]


_______________________________________
I only fear that I don’t have enough time left to tell the world that there’s no time left!

04/03/09 19:56

   
celine
membru

Locatie: Midlands
Inregistat: 26/05/08
Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Şi înţeleg prin 'libertate' suma posibilităţilor lui , voinţa lui de a se schimba, de a se modifica , de a se compromite.Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la cafenea sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să-i întovărăşeşti la cinematograf sau la vizite, să-ţi placă,in general, cele ce le plac şi lor,să gândeşti, iarăşi în general,ceea ce gândesc şi ei.Dacă însă într-o zi vrei să fii liber, şi vrei să faci altceva decât ceea ce se aşteaptă de la tine să faci - atunci incomodezi, oboseşti, stânjeneşti.Câteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale : toleranţa...[...]De multe ori m-am întrebat ce-ar spune prietenii mei dacă aş săvârşi un act compromiţător,dar cerut urgent de libertatea mea; dacă,de pildă, m-aş converti la iudaism, sau la baptism,sau aş deveni luptător de circ , sau campion la biliard; ceva,în sfârşit, care i-ar incomoda şi i-ar nelinişti.Ei n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o cilpă în mine, ca să îmi înţeleagă nebunia. M-ar decreta pur şi simplu nebun , poate m-ar tolera,sau poate m-ar lăsa cu desăvârşire singur. (Mircea Eliade)

05/03/09 21:27

   
tamarta
membru

Locatie: Cluj :D
Inregistat: 22/11/06
"Mai există însă o cale de a trăi. Biblia o numeşte Calea cea Nouă a Duhului. Cei ce apucă în viaţă pe acest drum constată că se îndreaptă lin spre Tatăl, în cadenţă cu Duhul, care le deschide totodată ochi să vadă frumuseţea lui Hristos. Această cale nouă ne poartă printr-o viaţă în care lucrurile nu merg cum am vrea noi, spre o certitudine tainică ce ne este ancoră în furtunile de îndoială, spre clipe de extaz ce ne întreţin vie o nădejde mai puternică atunci când visele frumoase mor, spre experienţa terifiantă a morţii faţă de sine, în urma cărei adevăratul nostru sine iese din mormânt la lumina zilei."

Presiunea a dispărut- Larry Crabb


_______________________________________
"Nu varsta aduce intelepciunea, nu batranetea te face in stare sa judeci. Iata de ce zic: Ascultati-ma! Imi voi spune si eu parerea"  Iov32:9, 10

06/03/09 20:54

   
jezzy
membru

Inregistat: 13/03/06
Zilele trecute am auzit-o pe sora-mea invatand(cu voce tare :D)despre IONA - Marin Sorescu si cita un paragraf foarte interesant.Eu, una tot timpul am crezut ca opera asta e o tampenie fara sens, dar cu citatul ala m-a facut curioasa, asa ca am luat cartea frumusel si m-am pus pe citit.
Ia uitati ce am gasit:

"Apa asta e plina de nade, tot felul de nade frumos colorate. Noi, pestii, înotam printre ele, atât de repede, încât parem galagiosi.Visul nostru de aur e sa înghitim una, bineînteles, pe cea mai mare. Ne punem în gând o fericire, o speranta, în sfârsit ceva frumos, dar peste câteva clipe observam mirati ca ni s-a terminat apa."

"De ce oamenii-si pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc dupa moarte?"

"Ar trebui sa se puna un gratar la intrarea în orice suflet.Ca sa nu se bage nimeni în el cu cutitul."

"Daca nu exista ferestre, ele trebuie inventate."

"Un sfert de viata îl pierdem facând legaturi. Tot felul de legaturi între idei, între fluturi, între lucruri si praf. Totul curge asa de repede, si noi tot mai facem legaturi între subiect si predicat. Trebuie sa-i dam drumul vietii, asa cum ne vine exact, sa nu mai încercam sa facem legaturi care nu tin.De când spun cuvinte fara sir, simt ca-mi recuperez ani frumosi din viata."

"Fericirea nu vine niciodata atunci cand trebuie."

[Iona - Marin Sorescu]

Ultima modificare de jezzy (10/03/09 16:40)


_______________________________________
I only fear that I don’t have enough time left to tell the world that there’s no time left!

10/03/09 16:25

   
sweet andra
membru

Locatie: vestul civilizat
Inregistat: 11/01/06
"De ce auzim atat de rar in ziua de astazi ceea ce batranul avocat spunea despre John Vianney: "Un lucru extraordinar mi s-a intamplat astazi: L-am vazut pe Hristos intr-un om?" De ce bucuria, entuziasmul, si recunostinta noastra molipsitoare nu ii umple si pe ceilalti cu dorul de Hristos? De ce pasiunea si spiritul lui Petru si Pavel sunt atat de evident absente din palida noastra existenta?

Probabil fiindca atat de putini dintre noi am pornit in calatoria credintei peste prapastia dintre cunoastere si traire. Preferam mai degraba sa citim harta decat sa vizitam locul pe care ea il indica. Spectrul actualei noastre convingeri ne spune ca nu experienta este reala, ci, de fapt, explicitarea pe care noi o dam experientei. Convingerile noastre - pe care William Blake le numeste "poticniri plasmuite de minte"- ne indeparteaza de intelegerea experientei personale.

Drumul de la Haran la Canaan este calatoria peste prapastie. Trebuie sa trecem definitiv dincolo de convingeri, pentru a ajunge la credinta. Da, suntem chemati sa ne incredem in Isus. Insa convingerea noastra ne invita imperios catre ceva mai sus, credinta in El."

~ Semnatura Lui Hristos~ Brennan Manning

Richard Wurmbrand, dupa ce a iesit din inchisoare : "Copii in tot acest timp aproape ca am uitat Biblia. Dar am avut totdeauna in minte patru lucruri. Mai intai ca exista Dumnezeu. In al doilea rand, ca Cristos este Mantuitorul nostru. In al treilea rand ca exista o viata vesnica. Iar in al patrulea rand ca iubirea este calea cea mai buna."

~Cu Dumnezeu in subterana~

"Doar ce e pentru Cristos facut va avea continut...

Oamenii care influenteaza durabil lumea nu sunt aceia care stapanesc multe domenii, ci aceia care sunt ei insisi stapaniti de o singura cauza mareata. Daca vrei ca viata ta sa conteze, trebuie sa cunosti cateva lucruri mari, de neschimbat, evidente, simple, glorioase- sau un singur lucru care sa le includa pe toate- si sa arzi pentru acestea."
~Nu-ti irosi viata~ John Piper

Ultima modificare de sweet andra (20/03/09 15:39)


_______________________________________
"Dragostea sa fie fara prefacatorie. Fie-va groaza de rau, si lipiti-va tare de bine." Romani 12:9

12/03/09 12:21

   
davadr
membru

Locatie: Suceava
Inregistat: 05/03/08
"Pentru trecut încrede-te în harul lui Dumnezeu, pentru prezent în dragostea Lui, iar pentru viitor, în promisiunile Lui! -  citat din introducerea cărţii lui Daniel Brânzei, "Chemarea harului"

19/03/09 12:10

Site web  
fluflu
membru

Locatie: mures
Inregistat: 20/09/07
Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren...

Octavian Paler - Viaţa pe un peron


_______________________________________
never regret something that once made you smile...

20/03/09 18:32

   
mototey
membru

Locatie: Mutat: Suceava - România
Inregistat: 11/12/06
Oswald J. Smith, in cartea "Omul de care se foloseste Dumnezeu" spunea un citat de-al lui John Bunyan cu privire la Biblie(Sfanta Scriptura) si anume:
"Cartea aceasta te va desparti de pacat, sau pacatul te va desparti de aceasta carte"


_______________________________________
Omul de care se foloseste Dumnezeu

26/03/09 10:33

Site web  
jezzy
membru

Inregistat: 13/03/06
"Iubeşte-o,  iubeşte-o, iubeşte-o !    Dacă te încurajează,iubeşte-o !   Dacă te răneşte, iubeşte-o !   Dacă-ţi  sfîşie  inima în bucăţi —şi cu timpul o să te doară din ce în ce mai rău —iubeşte-o, iubeşte-o, iubeşte-o !"

"...să-ţi spun ce este dragostea adevărată.E credinţa oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvîrşitâ, incredere  şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi.Dragostea înseamnă să dai inima şi sufletul întreg
celui care ţi le zdrobeşte, aşa cum mi s-a întîmplat mie! "

"Într-un cuvânt, eram prea laş ca să fac ceea ce trebuia şi prea laş ca să evit ceea ce nu se cuvenea."

"N-ar trebui să ne fie niciodată ruşine de lacrimile noastre, căci ele sunt o ploaie binefăcătoare pe praful pământului care ne împăienjeneşte privirea, împovărându-ne inimle înăsprite."

"Nu mai pune întrebări şi atunci n-o să ţi se mai spună minciuni."

"...în lumea cea mică a copiilor, a tuturor copiilor, oricine i-ar creşte, nimic nu pare mai tragic şi nu e resimţit mai dureros decît nedreptatea ; dar copilul e mic şi lumea lui e mică şi ea ; păstrînd proporţiile, calul lui de lemn i se pare la fel de mare ca un cal de vînătoare islandez."

"Oamenii care ucid, care fură, înşeală oamenii şi fac tot soiul de păcătoşenii, pentru care, pînă la urmă, sînt trimişi la ocnă, oamenii ăştia, cînd sînt mici, omoară lumea cu întrebări." - asta imi place cel mai tare :D

[Marile sperante - Charles Dickens]

Ultima modificare de jezzy (29/03/09 23:00)


_______________________________________
I only fear that I don’t have enough time left to tell the world that there’s no time left!

29/03/09 22:49

   
fluflu
membru

Locatie: mures
Inregistat: 20/09/07
"Ar trebui sa se puna un gratar la intrarea în orice suflet.Ca sa nu se bage nimeni în el cu cutitul."

Marin Sorescu - Iona


_______________________________________
never regret something that once made you smile...

09/05/09 12:48

   
celine
membru

Locatie: Midlands
Inregistat: 26/05/08
da, flu, şi nu numai... :)

Dacă aş avea mijloace, n-aş face nimic altceva decât o bancă de lemn în mijlocul mării. Construcţie grandioasă de stejar geluit, să respire pe ea, în timpul furtunii, pescăruşii mai laşi. E destul de istovitor să tot împingi din spate valul, dându-i oarecare nebunie; vântul, el, mai degrabă, s-ar putea aşeza acolo din când în când. Şi să zică aşa, gândindu-se la mine: "N-a făcut nimic bun în viaţa lui, decât această bancă de lemn, punându-i de jur-împrejur marea." M-am gândit bine, lucrul ăsta l-aş face cu dragă inimă.

Ar fi ca un lăcaş de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului.

Iona - Marin Sorescu


Am pornit cu stângul în lume, ca şi în război. La demobilizare, acolo, în dosul magaziilor gării, pe câmpul presărat cu mese şi cu soldaţi beţi de fericirea vieţii recâştigate, pe toţi i-am auzit: "Băgaţi de seamă, când vă veţi vedea cu libretul în mână, să porniţi cu dreptul!" Dar eu ştiu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mişc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obişnuinţă militărească - deşi acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă şi nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mişcat stângul. Şi iată-mă c-am ajuns prin atâtea ploi de foc, cu picioarele şi cu mâinile zdravene, cu pieptul neîngăurit, tocmai aici, în această zi sfinţită a liberării de orice pericol. Iar astăzi e zi de marţi şi dacă toţi oamenii dimprejurul meu se fac a uita c-au să pornească înapoi pe drumul vieţii, cu tot dreptul mişcat întâi, într-o zi atât de nefastă, eu mă simt din cale-afară de mulţumit. Mai lipseşte să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marţi şi de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Şi am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voinţă, şi am mai băgat de seamă, oamenii cu voinţă nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri şi trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri.

Donna Albă - Gib Mihăescu


30/05/09 11:17

   
edi.theraven
membru

Locatie: ploiesti
Inregistat: 26/10/08
The most merciful thing in the world, I think, is the inability of the human mind to correlate all its contents. We live on a placid island of ignorance in the midst of black seas of infinity, and it was not meant that we should voyage far. The sciences, each straining in its own direction, have hitherto harmed us little; but some day the piecing together of dissociated knowledge will open up such terrifying vistas of reality, and of our frightful position therein, that we shall either go mad from the revelation or flee from the deadly light into the peace and safety of a new dark age.
                       --H.P. Lovecraft, "The Call of Cthulhu"


_______________________________________
It is not titles that honour men, but men that honour titles.
If a man does not know to what port he is sailing, no wind is favourable.

01/06/09 20:45

Site web  
jezzy
membru

Inregistat: 13/03/06
"Am invatat ca trebuie sa ACCEPT CU BUCURIE toate lucrurile pe care le ingadui pe drumul meu si spre care ma duce cararea mea.Ca nu trebuie sa incerc sa scap, ci sa accept, sa renunt la propria mea vointa asezand-o pe altar si sa spun:”Iata-ma, sunt mica Ta slujitoare Accept-cu-Bucurie”."


"Am invatat ca Tu, Domnul meu, nu m-ai privit drept ceea ce eram de fapt, schioapa, slaba, deformata si lasa.Tu m-ai vazut asa cum aveam sa fiu dupa implinirea promisiunii Tale si aducerea mea pe Inaltimi, cand pe drept se poate spune, ”Nici una nu merge cu atata gratie si usurinta ca ea”.Tu intotodeauna m-ai tratat cu aceeasi dragoste si slava de parca as fi fost deja regina si nu nenorocita de Mult-Tematoare."


"Fiecare circumstanta a vietii, indiferent cat de urata, stramba sau distorsionata pare a fi, poate fi transformata, daca se actioneaza asupra ei cu dragoste, iertare si ascultare de voia Ta.De aceea, incep sa cred, Domnul meu, ca Tu ingadui intentionat aparitia raului in apropierea noastra, pentru lucrurile pe care le vrei schimbate la noi.Poate tocmai acesta este adevaratul motiv pentru care suntem aici pe pamant, unde abunda pacatul, tristetea si suferinta, astfel ca noi sa Te putem lasa sa ne inveti sa actionam asupra lor, ca din ele sa obtinem trasaturi frumoase de caracter pentru viata vesnica.Aceasta este singura cale adevarata de a trata raul, nu doar legandu-l pentru a nu produce rani, ci ori de cate ori este posibil, invingandu-l prin bine."


“- Mi s-a spus ca atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva, il imputernicesti pe acela sa te raneasca asa cum nimic altceva n-ar putea-o face.
- Adevarat.A iubi inseamna a pune persoana ta in mana celui iubit si a deveni foarte vulnerabil la durere.[…]Dar este o fericire sa iubesti chiar si atunci cand nu-ti este impartasita dragostea.”


"Cele mai mari frumuseti ale sufletului omenesc, victoriile sale cele mai mari, realizarile sale splendide, sunt intotdeauna acelea pe care nu le cunoaste nimeni sau care doar se banuiesc.Multe vieti linistite, simple si ascunse, necunoscute lumii, sunt veritabile gradini in care florile si roadele dragostei au atins o asemenea perefectiune incat devin loc de desfatare unde Insusi Regele Dragostei se plimba si se bucura impreuna cu prietenii Sai.
Unii din slujitorii Mei au castigat adevarate victorii si sunt efectiv iubiti si stimati de ceilalti oameni, dar intotdeauna cele mai mari victorii ale lor vor fi asemenea florilor salbatice, pe care nimeni nu le stie."


"Ori de cate ori vei fi dornica sa Ma asculti si sa urmzei calea alegerilor Mele, vei putea sa auzi si sa recunosti vocea Mea, si cand o vei auzi va trebui sa asculti de ea.Retine, de asemenea, ca esti intotdeauna in siguranta ascultand de vocea Mea, chiar daca in aparenta te cheama pe carari ce par imposibile sau chiar nebunesti.
Chiar daca drumul pare sa devina obscur si te va cuprinde indoiala in ceea ce priveste calea pe care megi, nu uita promisiunea ” Urechile tale vor auzi o voce in spatele tau spunandu-ti, atunci cand te vei indrepta la dreapta sau la stanga:Acesta este drumul, megi pe el.”Intotdeauna sa mergi inainte pe calea ascultarii pana cand voi interveni Eu, chiar daca ti se va parea ca ea duce pe un drum pe care Eu nu te-as conduce niciodata."


[Picioare de caprioara pe inaltimi - Hannah Hurnard]

Ultima modificare de jezzy (11/06/09 14:51)


_______________________________________
I only fear that I don’t have enough time left to tell the world that there’s no time left!

11/06/09 14:49

   
celine
membru

Locatie: Midlands
Inregistat: 26/05/08
Am făcut tot felul de cunoştinţe, dar prieteni încă n-am găsit. De bună seamă oamenii văd în mine ceva ciudat. Mulţi dintre ei mă iubesc şi au simpatie faţă de mine, şi-mi pare rău când văd că drumul nostru merge numai puţină vreme împreună. Dacă mă vei întreba cum sunt oamenii pe-aici, îţi voi răspunde: ca pretutindeni. Specia umană se poartă pretutindeni la fel. Majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează cea mai mare parte din timp ca să trăiască şi puţina libertate care le mai rămâne îi înspăimântă atât de tare, încât fac tot ce le stă în putinţă ca să scape de dânsa. O, destin al omului!
Dar ce inşi de treabă! Când, uneori, uit de mine însumi şi gust împreună cu ei bucuriile care mai sunt încă hărăzite oamenilor, bucuria de a glumi cu inima deschisă şi fără sfială în jurul unei mese frumos aşezate, de-a hotărî o plimbare sau un dans la vremea cuvenită, şi altele la fel, toate acestea au o minunată înrâurire asupra mea; numai că nu trebuie să-mi aduc aminte că în mine zac încă atâtea forţe ce mucezesc de neîntrebuinţare şi pe care sunt nevoit să le ascund cu grijă.
Asta îmi strânge îngrozitor inima... Şi totuşi, soarta unui om de felul meu este să fie neînţeles!

J.W. Goethe / SUFERINŢELE TANĂRULUI WERTHER

Ultima modificare de celine (16/06/09 11:50)


16/06/09 11:48

   
Pagini:  1 2 3 4    



Felicitari Craciun, Felicitari cu ocazia Craciunului si Anului Nou, Felicitari electronice de sarbatori, Felicitari cu mesaj crestin Nasterea Domnului, Mesaje sarbatori de iarna, Urari de Anul nou, Urari sarbatori
felicitari electronice mesaj inviere felicitari sfintele pasti felicitare online pentru pasti felicitari crestine cu mesaj din Biblie felicitare cu mesaj de inviere felicitare cu mesaj de inviere felicitare crestina verset biblic inviere
Mergeti la
Powered by PunBB
© Copyright '02-'04 Rickard Andersson




© 2005-2017 TANARCRESTIN.net