benny
membru
Locatie: Cluj-Napoca
Inregistat: 27/05/07
|
|
Conştiinţa, tribunalul lui Dumnezeu în om
"Şi aceasta este un semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, că a pus în fiecare din noi conştiinţa, judecător drept, care ştie precis ce este binele şi ce este răul. Conştiinţa mai cu seamă ne ia orice cuvânt de apărare; pentru că noi nu cădem în păcate din neştiinţă, ci din trândăvia sufletului şi a nepăsării faţă de virtute.[...]
Lucrarea conştiinţei este să aducă necontenit aminte de faptele noastre rele şi să nu îngăduie să dăm uitării ce am săvârşit, ci să ni le pună sub ochi, ca, măcar aşa să nu mai facem ce-am făcut.[...]
Ce înger păzitor este conştiinţa! Ea ne avertizează despre rău cu siguranţă! Ea ne arată binele şi ne îndeamnă la el![...]
Iar o conştiinţă devine curată dacă ascultă neîncetat şi cu aluare aminte Scriptura, chiar dacă mai înainte era încărcată de mii de păcate. Că prin aceasta nici nu se adaugă la păcatele de mai înainte altele - ba şi cele ce sunt se nimicesc - şi nici sufletul nu mai este dispus aşa de uşor să se pornească iar spre aceleaşi fapte rele."
fragmente din articolul Conştiinţa, tribunalul lui Dumnezeu în om, care se găseşte dând click >>aici<<
Ultima modificare de benny (10/07/08 02:43)
_______________________________________ "Nu-mi daţi sfaturi. Ştiu să greşesc şi singur!" [Immanuel Kant]
|
|
10/07/08 02:41
|
|
Norkis
membru
Locatie: Puppa
Inregistat: 17/07/08
|
|
Constiinta este purtatoare a spiritualitatii.
_______________________________________ Istetimea nu inseamna intelepciune...
|
|
25/09/08 15:55
|
|